11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPropaganda. "Putin munceşte la foc continuu, ca un furnal!"

Propaganda. “Putin munceşte la foc continuu, ca un furnal!”

‘Preşedintele (rus) munceşte ca un furnal imposibil de stins, într-un ciclu fără oprire, continuu’, a afirmat Peskov, adăugând că Putin se va afla la biroul său de lucru de la Kremlin şi în data de 31 decembrie.

Aflat de două decenii pe Olimpul puterii din Rusia, Vladimir Putin (67 de ani) are în palmares până acum două mandate de preşedinte, acesta fiind al treilea mandat prezidenţial, după cinci ani cât a fost premier. Actualul său mandat, care a început în 2018 se va încheia în 2024, explică Agerpres.

‘Din punct de vedere tehnic, Putin nu are pur şi simplu weekend’, spune Peskov. ‘În timp ce îşi poate dedica o parte din zi odihnei, în cea mai mare parte, dintr-o perspectivă umană, el lucrează’, adaugă purtătorul de cuvânt citat.

În aprilie 2017, în cadrul unei întâlniri a Societăţii Geografice Ruse, Putin a spus – referindu-se la activitatea sa – că ‘stă de veghe’ pentru ca ‘nimeni să nu înghită’ Rusia. ‘Ce fac eu? Trebuie să veghez tot timpul ca nimeni să nu ne înghită, uitându-mă în jur’, a spus şeful statului rus.

Declaraţia lui Peskov intervine în contextul în care deputaţii Partidului Liberal-Democrat (PLRD), al lui Vladimir Jirinovski, au introdus joi în Duma de Stat (camera inferioară) un proiect de lege privind declararea zilei 31 decembrie ca zi nelucrătoare în Rusia.

Potrivit parlamentarilor, dacă ultima zi din an cade într-o zi lucrătoare, angajaţii companiilor şi diferitelor întreprinderi nu îşi îndeplinesc atribuţiile integral, întrucât sunt mai mult ocupaţi de cum să-şi organizeze Revelionul sau să-şi facă cumpărături pentru Anul Nou.

Propunerea a fost susţinută de preşedintele Consiliului Federaţiei (camera superioară), Valentina Matvienko, precum şi de colegii autorilor acestui document din camera inferioară. Aceştia din urmă au propus, în acelaşi timp, reducerea vacanţei de Anul Nou la două-trei zile, ca în Europa. De regulă, aceasta se prelungeşte până dincolo de 7 ianuarie, când se serbează Crăciunul pe stil vechi (iulian).

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă