21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Parlamentului European, ales astăzi. Cine are prima șansă

Președintele Parlamentului European, ales astăzi. Cine are prima șansă

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, îşi alege azi noul preşedinte pentru următorii doi ani şi jumătate.

Cele mai mari şanse pentru a prelua președinția legislativului european le are eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European (PPE).

Funcţia a fost deţinută de italianul David Sassoli, decedat în urmă cu o săptămână la vârsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ”complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar”. Mandatul lui Sassoli se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani a Parlamentului European.

David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European în 2019 cu sprijinul principalelor două familii politice europene – PPE şi S&D – şi al eurodeputaţilor din grupul Renew Europe.

Cel mai tânăr președinte al Parlamentului European

Dacă va fi aleasă preşedinte al PE, Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar azi, ar deveni cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. Ea asigură preşedinţia interimară a Parlamentului, în calitate de primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European sunt Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).

Candidaţii pentru postul de preşedinte pot fi propuşi fie de un grup politic, fie de un grup de eurodeputaţi care atinge aşa-numitul prag redus, şi anume 1/20 din deputaţi, sau 36 din 705 deputaţi atunci când sunt ocupate toate locurile. Candidaţii pot fi propuşi sau retraşi înaintea fiecărei runde de vot.

Preşedintele PE este ales cu majoritatea absolută a voturilor valabile, exprimate prin vot secret, adică 50% plus unu. Din cauza pandemiei de COVID-19, votul se va desfăşura de la distanţă. Dacă niciun candidat nu este ales după al treilea tur de scrutin, cei doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în cadrul acestui tur de scrutin participă la un al patrulea şi ultim vot, după care candidatul cu cele mai multe voturi este declarat câştigător.

Rezultatul unui eventual al doilea tur va fi anunţat în plen la ora locală 13:00 (12:00 GMT), la ora 16:30 (15:30 GMT) dacă va avea loc un al treilea tur, şi la 18:30 (17:30 GMT) dacă va fi necesar un al patrulea tur. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă