15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalPolonia, cu un pas mai departe de UE

Polonia, cu un pas mai departe de UE

Decizia de miercuri a Curții Constituționale a Poloniei că măsurile din partea Curții de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, poate atrage sancțiuni financiare asupra țării.

Observatorii legali au interpretat decizia Tribunalului Constituțional al Poloniei ca pe o mișcare a guvernului de dreapta de a submina puterea legilor UE în interiorul țării și chiar îndepărtarea de blocul celor 27 de națiuni. Polonia a aderat la UE în 2004, acceptând să respecte regulile și legile sale.

Polonia se află însă într-o dispută cu ceilalți membri ai blocului cu privire la controversatele sale reforme judiciare. De altfel, verdictul de miercuri survine la foarte scurt timp după ce, mai devreme în aceeaşi zi, CJUE a dispus ca Polonia să suspende imediat activităţile ”Camerei disciplinare” a Curţii Supreme, instituţie creată în cadrul reformei sistemului judiciar, adoptată de Polonia în februarie 2020, prin care judecătorii sunt împiedicați să sesizeze anumite probleme juridice către Curtea Europeană de Justiție.

Partidul conservator aflat la putere (PiS) afirmă că reformele sunt necesare pentru a combate corupția, dar criticii UE le consideră o amenințare la adresa statului de drept.

Dacă decizia curții ar fi fost împotriva guvernului polonez, Curtea de Justiție a UE ar fi putut forța țara să suspende o parte din reformele sale judiciare. Dar verdictul înseamnă că Polonia poate fie să-și modifice Constituția, să caute să modifice legislația UE sau chiar să se retragă din bloc.

Europarlamentarul olandez Jeroen Lenaers a declarat după decizia pronunțată de instanța superioară a Poloniei că „refuzul de a pune în aplicare hotărârile Curții Europene de Justiție din Polonia este un pas clar către ieșirea Poloniei din Uniunea Europeană”.

“Ne temem că guvernul polonez este pe drumul către Polexit”, a punctat acesta.

 

 * Un segment-cheie al reformei justiţiei în Polonia „nu este conform” cu dreptul European, susține CJUE

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, ieri, că segmentul disciplinar al reformei justiţiei din Polonia „nu este conform” cu dreptul European.

Decizia ar putea declanşa penalităţi financiare împotriva Varşoviei din partea Bruxellesului, transmite AFP.
„Polonia nu şi-a respectat obligaţiile ce decurg din dreptul UE”, a indicat CJUE, marcând o etapă suplimentară în confruntarea dintre Bruxelles şi Varşovia pe tema reformelor din justiţia poloneză.
Sesizată de Comisia Europeană, Curtea de la Luxemburg a declarat că a examinat cauza în ”contextul global al reformelor majore” angajate de guvernul conservator naţionalist aflat la putere din 2015 în Polonia.
CJUE a avut în vedere în special camera disciplinară a Curţii Supreme poloneze, care, potrivit instanţei europene, ”nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi de independenţă şi, în particular, nu este la adăpost de influenţe directe sau indirecte ale puterilor legislativă şi executivă poloneze”.
Decizia CJUE a venit la o zi după o ordonanţă a aceleiaşi Curţi europene prin care cere Poloniei să înceteze orice activitate a ”Camerei Disciplinare”.
Dacă Varşovia nu se va conforma, ar putea să-şi atragă sancţiuni financiare.
Joi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, a reiterat poziţiile Varşoviei, reamintind că ”organizarea sistemului de justiţie ţine de competenţele statelor member”.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă