12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalPeste jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova vor intrarea în UE. Peste o...

Peste jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova vor intrarea în UE. Peste o treime vor unirea cu România

Peste jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova vor intrarea în UE iar peste o treime dintre aceștia vor unirea cu România.

Acestea sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Sondajul a fost realizat în Republica Moldova în luna mai 2022.

Unele întrebări s-au referit la ce ar vota cetățenii, dacă duminica viitoare ar fi referendum. 51,8 la sută dintre cei chestionați au spus că ar vota intrarea Republicii Moldova în UE. Pe de altă parte, 33,1 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota împotriva aderării la UE.

Aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că Republica Moldova are încă relații economice puternice cu Rusia și cu alte țări din CSI. Pe de o parte, Republica Moldova are dependență energetică aproape totală de Rusia, iar pe de altă parte, produsele agricole din Republica Moldova se exportă mai ales în țările membre CSI.

Unul dintre politicienii care a insistat pentru menținerea relațiilor cu Rusia este Igor Dodon – atât în perioada în care a fost șef al statului, cât și ulterior. Interesant este faptul că, chiar în aceste zile, Dodon a fost reținut în Republica Moldova. Una dintre acuzațiile aduse de procurorii de la Chișinău este cea de trădare.

Peste 34 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota unirea cu România

34,7 la sută dintre cetățenii chestionați în Republica Moldova au spus că ar vota pentru reintegrarea țării lor cu România. Totuși, 49,7 la sută au răspuns că ar vota împotriva unirii.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă