10.1 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Persoanele din Rusia care au activități în favoarea altor țări vor fi declarate agenți străini

Persoanele fizice din Rusia care au activități politice în favoarea altor țări și care primesc bani din străinătate vor putea fi declarate „agenți străini”, stabilește o lege recent promulgată de președintele Putin.

Potrivit agențiilor occidentale de presă, această lege ar putea fi și un instrument prin care vor fi pedepsiți jurnaliștii incomozi.

Legea a fost publicată în Rusia, după promulgare, la data de 30 decembrie 2020. Textul ei permite declararea drept „agenţi străini” inclusiv a jurnaliştilor din alte ţări, acreditaţi în Rusia, care ar avea activităţi „incompatibile cu activitatea profesională”.

De asemenea, pot fi declarate „agenți străini” organizaţiile sociale care realizează „activităţi politice”.

Există deja o listă a organizațiilor media care lucrează ca „agenţi străini” în Rusia. Pe această listă se află și postul „Vocea Americii”.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă