18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăInternaționalParlamentul European cere măsuri mai dure împotriva Rusiei pentru încarcerea lui Navalnîi

Parlamentul European cere măsuri mai dure împotriva Rusiei pentru încarcerea lui Navalnîi

Într-o rezoluție adoptată cu 581 voturi pentru, 50 împotrivă și 44 abțineri, Parlamentul invită statele membre ale UE să adopte o poziție activă în cadrul următoarelor reuniuni cu privire la arestarea lui Alexei Navalnîi și a multora dintre adepții săi și să înăsprească în mod semnificativ măsurile restrictive ale UE față de Rusia. Această poziție ar trebui să includă sancționarea persoanelor fizice și juridice implicate în decizia de arestare și plasare în detenție a lui Alexei Navalnîi, afirmă aceștia.

De asemenea, ar trebui impuse sancțiuni împotriva oligarhilor ruși care au legături cu regimul, a apropiaților președintelui Putin și a propagandiștilor din mass-media care dețin active în UE și care, în prezent, se bucură de libertatea de a călători în statele membre. De asemenea, ar trebui luate măsuri restrictive suplimentare în cadrul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului.

Stoparea Nord Stream 2, o dată pentru totdeauna

După ani de deteriorare a relațiilor, eurodeputații subliniază importanța revizuirii în mod critic a cooperării cu Rusia prin diverse platforme de politică externă și proiecte precum Nord Stream 2. Aceștia solicită UE să oprească imediat finalizarea conductei controversate. Eurodeputații subliniază, de asemenea, că UE nu ar trebui să îi mai întâmpine cu brațele deschise pe rușii îmbogățiți din surse neclare.

Având în vedere noua administrație de la Washington, Parlamentul subliniază că UE ar trebui să profite de această dinamică pentru a consolida unitatea transatlantică pentru protejarea democrației și a valorilor fundamentale împotriva regimurilor autoritare.

În cele din urmă, rezoluția solicită eliberarea imediată și necondiționată a lui Alexei Navalnîi și a tuturor persoanelor reținute în legătură cu întoarcerea sa în Rusia, fie că sunt jurnaliști, colaboratori din echipa lui Navalnîi sau cetățeni care își exprimau susținerea pentru acesta.

Cele mai citite

Partidul AUR susține că este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția

Politicianul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, susține că partidul său este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția, Neue Zürcher Zeitung (NZZ). "Un...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă