5 C
București
joi, 28 octombrie 2021

Palestina critică România, Ungaria și Cehia

Ministerul palestinian de Externe spune că poziţia celor trei ţări contravine politicii UE, iar acţiunea lor împotriva unei astfel de declaraţii comune este „o încălcare clară a Dreptului internaţional, a rezoluţiilor ONU, a Convenţiilor de la Geneva şi a principiilor privind drepturilor omului”, adăugând totodată că un astfel de gest încurajează „autorităţile israeliene ocupante să continue să încalce Dreptul internaţional”, scrie Agerpres.

România, Cehia şi Ungaria au ajutat vineri Israelul să blocheze o declaraţie comună a Uniunii Europene de condamnare a relocării de către SUA a ambasadei lor de la Tel Aviv la Ierusalim, a relatat publicaţia The Times of Israel în ediţia sa online, citând postul israelian de televiziune Channel 10.

Potrivit unor diplomaţi europeni şi oficiali israelieni, declaraţia, iniţiată de Franţa, urmărea să prezinte o poziţie comună a Uniunii Europene împotriva deciziei Washingtonului.

Însă obiecţiile exprimate de România, Cehia şi Ungaria au ajutat Israelul să oprească această declaraţie.

Conform Channel 10, proiectul de declaraţie menţiona că Ierusalimul ar trebui să fie capitala a două state, Israel şi Palestina, că statutul Ierusalimului ar trebui rezolvat numai prin negocierile de pace şi că ţările membre ale UE nu vor urma exemplul SUA şi nu-şi vor muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ultima oră
Pe aceeași temă