11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalOficialii ONU cer impunerea imediată a armistițiului în Siria

Oficialii ONU cer impunerea imediată a armistițiului în Siria

“Salut adoptarea rezoluţiei, dar mă aştept ca aceasta să fie aplicată imediat (…), pentru ca ajutorul şi serviciile umanitare să fie furnizate imediat (…), pentru a putea alina suferinţele poporului sirian”, a declarat Guterres la Geneva, unde are loc o reuniune a Consiliului ONU pentru drepturile omului.

“Eforturile luptei împotriva terorismului nu primează niciodată”, a spus el, în contextul în care Iranul, marele aliat al regimului sirian, a afirmat duminică faptul că ofensiva împotriva grupărilor ‘teroriste’ va continua în regiunea Ghouta de Est, fief al rebelilor aflat sub asediu.

Locuitorii din această regiune aşteaptă în continuare armistiţiul cerut în unanimitate prin rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU.

“Rezoluţiile Consiliului de Securitate nu au sens decât dacă sunt efectiv respectate”, a spus Guterres. “Naţiunile Unite sunt pregătite să facă ceea ce este nevoie”, a adăugat el.

“Ghouta de Est, în special, nu poate aştepta. Este momentul să punem capăt acestui iad pe pământ”, a insistat el.

Cel puţin 10 civili au fost ucişi luni în regiunea Ghouta de Est în Siria, în noi raiduri aeriene şi tiruri cu rachetă ale regimului, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă