23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalNigeria amână cu o săptămână alegerile prezidenţiale şi legislative

Nigeria amână cu o săptămână alegerile prezidenţiale şi legislative

‘Pentru a putea garanta alegeri libere, corecte şi credibile, organizarea scrutinului aşa cum era prevăzut nu este posibilă’, a declarat preşedintele comisiei, Mahmood Yakubu, după o reuniune de urgenţă desfăşurată în cursul nopţii.

Amânarea a fost condamnată de principalele două partide, Congresul Progresiştilor (APC), aflat la putere, care a cerut comisiei să rămână ‘imparţială’, şi de Partidul Popular Democratic (PDP), de opoziţie, al cărui candidat prezidenţial, Abubakar Atiku, le-a cerut susţinătorilor săi ‘să aibă răbdare’ în faţa unei ‘provocări’.

Alegerile prezidenţiale şi legislative urmează să aibă loc, aşadar, sâmbăta viitoare, pe 23 februarie, iar scrutinul pentru desemnarea guvernatorilor se va desfăşura pe 9 martie, fiind amânat cu o săptămână.

Preşedintele comisiei electorale nu a precizat care sunt problemele logistice invocate, însă trei centre ale INEC au fost incendiate în ţară, iar opoziţia a denunţat lipsa buletinelor de vot în numeroase state ale federaţiei.

Aproape 84 milioane de nigerieni erau aşteptaţi la cele aproximativ 120.000 de secţii de vot ce urmau să se deschidă la ora locală 08.00 (07.00 GMT) în toată ţara, pentru alegerea noului preşedinte şi a membrilor legislativului (360 de deputaţi şi 109 senatori).

În competiţia pentru postul de preşedinte se află un număr record de 73 de candidaţi, dintre care se disting actualul şef al statului, Muhammadu Buhari, din partea Congresului Progresiştilor, şi principalul său rival, fostul vicepreşedinte Atiku Abubakar, de la Partidul Popular Democratic.

Organizarea unor astfel de alegeri constituie o provocare de securitate şi logistică uriaşă pentru Nigeria, cea mai mare economie africană şi primul exportator de petrol de pe continent. Ţara se poate teme de noi violenţe, după ce campania a fost îndoliată de ciocniri între susţinători rivali şi de o busculadă în cursul unei reuniuni publice.

Cele mai citite

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă