14.8 C
București
luni, 27 septembrie 2021

Nicaragua: Ploile puternice au făcut 14 morţi de la începutul lunii

Ploile torenţiale au început să se abată luni asupra ţării şi vor continua în următoarele zile, sub influenţa presiunii atmosferice scăzute.

O alertă roşie a fost decretată marţi în opt din cele 17 departamente nicaraguane, printre care capitala Managua, dar zece persoane au decedat între timp.

„Recomandăm prudenţă” în apropierea fluviilor şi râurilor deversate, „pentru a evita noi victime”, a declarat vicepreşedinta nicaraguană Rosario Murillo, potrivit mai multor media din ţară.

În prima săptămână din octombrie, patru persoane şi-au pierdut viaţa în ploile torenţiale provocate de o depresiune tropicală. Traversând apoi Marea Caraibilor, această depresiune s-a întărit, devenind uraganul Michael, după care s-a îndreptat spre ţărmul Statelor Unite.

Potrivit uni raport oficial, circa 900 de persoane au fost nevoite să se refugieze în adăposturi temporare sau la rude şi cel puţin 327 au revenit la casele lor afectate de inundaţii.

Pagube au fost constatate în 1.412 case inundate, dintre care nouă au fost distruse în întregime.

Ultima oră
Pe aceeași temă