9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalMexican, student la 12 ani

Mexican, student la 12 ani

Un băiat în vârstă de 12 ani a fost admis la o universitate din Mexic unde va studia fizică biomedicală, potrivit DPA.

Carlos Antonio Santamaria Diaz va fi cel mai tânăr student de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexico (UNAM), după ce a fost admis în urma unui examen, a confirmat joi instituţia de învăţământ.

”Vreau doar să studiez; dacă îmi închid porţile, o să intru pe fereastră”, a spus tânărul student potrivit UNAM.

Băiatul, originar din oraşul Cuernavaca, la 90 de kilometri sud de Ciudad de México, a colaborat cu universitatea din capitală încă din 2015 la elaborarea unor studii în domeniul chimiei analitice, biochimiei şi biologiei moleculare.

Examenul de admitere a fost dificil pentru că ”nu mă descurc încă foarte bine cu integralele” la matematică, a spus Santamaria, care este interesat de domeniul reconstrucţiei celulare ca modalitate de a vindeca bolile.

Băiatul a trecut foarte repede prin toate etapele şcolare.

Universitatea l-a descris pe Santamaria ca un ”student cu capacităţi cognitive superioare, jucăuş, timid”.

Carlos Antonio ”a sfidat timpul şi regulile administrative”, se mai spune în declaraţia instituţiei de învăţământ.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă