10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaLituania vrea ca UE să aibă un fond pentru țările care primesc...

Lituania vrea ca UE să aibă un fond pentru țările care primesc refugiați ucraineni

Ministrul de finanţe din Lituania, Gintare Skaiste, a îndemnat luni UE să creeze un fond pentru a ajuta ţările care găzduiesc mii de refugiați ucraineni, aşa cum a făcut pentru Turcia în 2016, relatează Reuters.

“În Lituania, ucrainenii reprezintă acum circa 2% din populaţie, în Estonia – circa 2,5%, iar în Polonia circa 6-7%, aşa că sumele necesare pentru a-i susţine sunt chiar mari. Cerem fonduri suplimentare, care ar fi de ajutor în această situaţie”, a declarat Skaiste într-un interviu acordat Reuters.

Lituania vrea ca UE să creeze un fond pentru acei refugiați ucraineni ce ajung în țările membre ale uniunii

Costul mediu estimat pentru un refugiat în ţara gazdă este de circa 500 de euro de persoană pe lună, a menţionat ea. Cifrele cresc în funcţie de cât timp vor rămâne refugiaţii, a adăugat ministrul.

Potrivit ONU, circa 6,5 milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara după invazia rusă din 24 februarie. Majoritatea, circa 3,5 milioane, au intrat în Polonia, iar aproape un milion în România, aminteşte Reuters, conform agerpres.ro.

UE a deblocat 325 de milioane de euro pentru extinderea unui program de ajutor destinat refugiaţilor în Turcia, din totalul celor 3 miliarde de euro anunţate în iunie, potrivit Agerpres.

Finanţat de cinci ani de către UE, acest „program de urgenţă” le permite celor peste 1,5 milioane de refugiaţi ce trăiesc în Turcia să beneficieze de un ajutor lunar pentru nevoile lor esenţiale.

Valoarea ajutorului este de 155 de lire turceşti (10 euro) pe lună de persoană, completat, în funcţie de mărimea familiei beneficiarului, de bonusuri trimestriale.

„Acest ajutor este preţios pentru sute de mii de familii, dintre care multe au fost lovite dur de pandemia de coronavirus”, a declarat comisarul european însărcinat cu gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, aflat joi în vizită la Ankara, potrivit unui comunicat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă