13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalJaponia: 25 morţi în urma unui incendiu

Japonia: 25 morţi în urma unui incendiu

Focul pare să se fi declanşat în jurul orelor locale 10:30 (01:30 GMT) într-un imobil al companiei Kyoto Animation, care produce seriale de animaţie televizate de succes.

Incendiul nu a reuşit să fie stins după două ore, un fum alb ieşind prin ferestrele clădirii, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni. ‘Urmărim situaţia şi vom vedea cum vom proceda, nu putem spune mai multe pe moment’, a declarat pentru AFP o persoană de la sediul central al studioului. Serviciile de salvare, care au trimis la faţa locului 35 de maşini de pompieri şi alte vehicule, au informat despre ‘numeroşi răniţi’.

Printre persoanele rănite grav, mai multe şi-au pierdut cunoştinţa, potrivit unui reprezentant al pompierilor contactat de AFP. Poliţia suspectează o mână criminală. ‘Un bărbat a vărsat lichid inflamabil şi a dat foc’, a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii poliţiei din Kyoto. Potrivit mass-media, ar fi vorba de un bărbat de circa 40 de ani care a fost el însuşi rănit şi care este în prezent spitalizat şi s-ar afla sub supravegherea poliţiei.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă