14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalIranul „închide ambasadele” cu UE. Care este motivul

Iranul „închide ambasadele” cu UE. Care este motivul

 “Iranul suspendă orice fel de dialog în domeniul drepturilor omului cu Uniunea Europeană şi cooperarea rezultată din acest dialog”, a transmis Administraţia de la Teheran, conform Agenţiei France-Presse şi site-ului Sudinfo.be.

Uniunea Europeană a anunţat, luni după-amiază, sancţionarea unor oficiali din Iran, inclusiv a comandantului Gardienilor Revoluţiei, din cauza reprimării protestelor antiguvernamentale la sfârşitul anului 2019. “Uniunea Europeană a condamnat încă din decembrie 2019 utilizarea extinsă şi disproporţionată a forţei de către serviciile de securitate iraniene, ceea ce a condus la un număr mare de morţi şi răniţi ca reacţie la demonstraţiile izbucnite în noiembrie 2019. În acest context şi în conformitate cu angajamentul UE de abordare a tuturor preocupărilor privind situaţia din Iran, inclusiv în materie de drepturile omului, opt persoane şi trei entităţi vor fi incluse pe lista persoanelor şi entităţilor vizate de măsuri restrictive”, a comunicat luni Consiliul UE, conform unei decizii publicate pe site-ul instituţiei.

Printre oficialii sancţionaţi figurează mai mulţi membri ai Gardienilor Revoluţiei din Iran, inclusiv comandantul Hossein Salami. De asemenea, sunt sancţionate trei entităţi penitenciare din Iran: închisorile Evin şi Fashafouyeh din Teheran, precum şi penitenciarul Rajaee Shahr, din provincia Alborz.

Autorităţile iraniene sunt acuzate de organizaţii pentru drepturile omului de reprimarea în mod brutal a protestelor antiguvernamentale de la sfârşitul anului 2019. Conform unor surse, acţiunile de reprimare s-au soldat cu sute de morţi.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă