27.1 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Invitaţia la un eveniment unde va participa Melania Trump provoacă o dispută la şcoala ONU

În invitaţie li se solicita elevilor să se alăture săptămâna viitoare Melaniei Trump într-o vizită la NYSE şi la ceremonia de deschidere a acestei burse.

Din raţiuni logistice, doar zece elevi ar putea să o însoţească pe Prima Doamnă a SUA, dar acest lucru a fost suficient pentru ca unii părinţi să-şi exprime îngrijorarea că elevii ar putea fi folosiţi ca sprijin politic.

”Sunt profund dezamăgit de decizia de a accepta această invitaţie”, a menţionat Predrag Vasic, funcţionar al ONU, într-o scrisoare adresată unui subsecretar general al Naţiunilor Unite.

”Nu mai am copii la şcoala primară din cadrul UNIS, dar împreună cu alţi părinţi ne temem că acei copii nu se reprezintă doar pe ei şi pe părinţii lor, ci ei reprezintă şcoala noastră, pe noi toţi din comunitatea UNIS, iar prezenţa lor împreună cu Prima Doamnă conferă prin extensie, pentru această administraţie a SUA, susţinerea din partea şcolii şi comunităţii noastre”, a adăugat Vasic.

Participarea Melaniei Trump la deschiderea şedinţei NYSE coincide cu prima zi a Summitului ONU privind clima, unde este de aşteptat să ia cuvântul reprezentanţi ai 63 de ţări.

Ultima oră
Pe aceeași temă