16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalGuvernul britanic, băgat în spital de coronavirus

Guvernul britanic, băgat în spital de coronavirus

 

”La recomandarea medicului său, prim-ministrul a fost internat în această seară pentru teste”, a comunicat duminică biroul său din Downing Street.

În condițiile în care țara se află, după săptămâni de întârziere a măsurilor preventive asupra epidemiei, într-un punct în care numărul infectărilor și al deceselor a trecut de 50.000, respectiv de 5.000, plasarea în spital a celui ce conduce Executivul britanic lasă în aer ideea deciziilor prompte și hotărâtoare pentru ieșirea din criza epidemică care deja are repercusiuni în economiile statelor europene.

Desigur, orice Guvern trebuie să fie pregătit și pentru o astfel de situație, în care ”mâna de fier” necesită a fi înlocuită, însă ne întrebăm cu câtă eficiență poate fi făcută o astfel de substituire. În această privință, ministrul de Externe Dominic Raab a fost cel desemnat pentru a conduce ședința de urgenţă de luni a Cabinetului londonez cu privire la situaţia epidemiei, a dezvăluit o sursă citată de Reuters, potrivit Agerpres. Aceasta este o dovadă în plus că prim-secretarul de stat este ”urmașul” de drept al premierului Marii Britanii, Dominic Raab, este de aşteptat să îl înlocuiască pe Johnson, în cazul în care suferindul nu-şi va putea îndeplini atribuţiile din cauza bolii.

Se speră că Boris își va continua sarcinile

Până acum, consilierii liderului conservator au declarat că Boris poate coordona în continuare Guvernul prin intervenţii video, aşa cum fac mulţi dintre demnitari, în Marea Britanie.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a devenit pe 27 martie primul lider al unei mari puteri care a anunţat că este pozitiv la coronavirus. El a intrat în izolare într-un apartament al reşedinţei oficiale din Downing Street, iar vineri a anunţat că are în continuare febră. Biroul său a subliniat că spitalizarea nu a fost una de urgenţă şi că Boris Johnson rămâne la conducerea guvernului.

 

Regina Elisabeta, pe metereze de zeci de ani

 

Între timp, de îmbărbătarea britanicilor se ocupă regina Elisabeta a II-a, așa cum face de zeci de ani în timpurile de restriște, în ciuda faptului că, la 93 de ani, ea face parte din grupul de vârstă aflat în cea mai vulnerabilă categorie în fața efectelor COVID-19, peste 90% dintre persoanele ucise de epidemie fiind trecute de 60 de ani.

”Doresc să le mulţumesc celor care se află în linia întâi” în serviciile de sănătate ale sistemului public NHS, a adresat public regina, precum şi ”tuturor acelora dintre voi care stau acasă, ajutând astfel la protejarea celor persoanelor vulnerabile”. ”Vom învinge, iar această victorie va fi a fiecăruia dintre noi”, a dat asigurări monarhul.

 

Susținere de la ”prietenul” de peste ocean

Președintele american Donald Trump a prezentat un mesaj de susținere la adresa lui Boris. ”Sunt încrezător şi sigur că va fi bine. Este un om solid”, a declarat preşedintele american despre ”prietenul” său Boris Johnson.

 

”Toţi americanii se roagă pentru el”, a asigurat locatarul Casei Albe. ”Este un prieten, este un gentleman şi un mare lider, iar aşa cum ştiţi el a fost spitalizat, dar sper şi sunt sigur că îi va fi mai bine”, a adăugat Trump.

O logodnică mai puternică

Logodnica lui Boris Johnson, Carrie Symonds, care este însărcinată, a anunţat, sâmbătă, pe Twitter, că a avut principalele simptome de coronavirus şi că acum, după şapte zile de odihnă, se simte mai bine.

Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă