2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInternaționalGrecia, mai mult de jumătate dintre acțiunile Hellenic Petroleum vor fi scoase...

Grecia, mai mult de jumătate dintre acțiunile Hellenic Petroleum vor fi scoase la vânzare

Agenţia de privatizare din Grecia (HRDAF) a precizat că va vinde un pachet de 50,1% din acţiunile Hellenic Petroleum, iar părţile interesate (care trebuie să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în industria de petrol şi gaze) trebuie să îşi exprime interesul până la data de 18 mai. Potrivit unui document publicat pe pagina de Internet a HRDAF, procedura de licitaţie se va desfăşura în două faze: una de preselecţie şi una de depunere a ofertelor angajante. HRDAF a precizat că tranzacţia va fi doar în numerar.

Hellenic Petroleum este cea mai mare companie de rafinare petrolieră din Grecia şi a treia din Europa cu o valoare de piaţă de 2,6 miliarde euro. La începutul acestei luni, acţionarii principali – HRADF şi Paneuropean Oil and Industrial Holding (Latsis Group) – au căzut de acord să vândă un pachet de cel puţin 50,1% din acţiunile Hellenic Petroleum.

Pachetul de acţiuni pe care fiecare dintre cei doi acţionari principali îl va vinde va fi decis la o dată ulterioară, atunci când investitorii de pe lista scurtă vor fi invitaţi să depună oferte angajante. Paneuropean Oil and Industrial Holding deţine 45,5% din acţiunile Hellenic Petroleum, iar statul grec deţine o participaţie de 35,5%.

Grecia a strâns aproximativ 4,7 miliarde de euro din privatizări începând din 2010, când a semnat primul acord de asistenţă cu creditorii internaţionali, iar obiectivul autorităţilor de la Atena este să mai obţină alte trei miliarde euro până în 2019, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă