17.5 C
București
marți, 21 septembrie 2021

Grav accident în Israel. Șase morți și cinci răniți. Victimele sunt palestinieni

Accidentul înregistrat duminică a avut loc pe Drumul 90, pe valea râului Iordan.

În urmă cu câteva zile, pe aceeaşi şosea, în zona litoralului Mării Moarte, s-a produs un alt accident rutier grav.

Accidentul de duminică s-a produs în apropierea zonei Petzael, în Cisiordania. Un microbuz a intrat în coliziune frontală cu un camion. Cel puţin şase persoane au murit, iar cinci au fost rănite, patru fiind în stare gravă, anunţă autorităţile israeliene.

Victimele sunt palestinieni care erau transportaţi cu microbuzul spre locurile de muncă.

Conform publicației Times of Israel, răniții au fost transportați la spital cu mai multe ambulanțe și cu un elicopter militar. Șoferul autocamionului a fost reținut de polițiști.

În urmă cu câteva zile, tot pe Drumul 90, opt persoane au murit după ce un microbuz s-a lovit cu un vehicul de teren, în apropierea litoralului Mării Moarte, în partea israeliană.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă