15.4 C
București
miercuri, 22 septembrie 2021

Google va plăti 200 de milioane de dolari pentru o investigaţie privind viaţa privată a copiilor

Acordul va fi anunţat săptămâna viitoare. Suma ar fi cea mai mare amendă pentru încălcarea respectivelor prevederi legale. Google a refuzat să comenteze, conform Mediafax.

Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) a votat cu trei voturi la două în favoarea aprobării acordului şi l-a trimis la Departamentul de Justiţie pentru analiză.

Washington Post a relatat în iulie despre aprobarea acordului, dar nu şi despre amenda civilă implicată.

Acordul va depăşi recordul precedent stabilit în februarie, privind o amendă civilă de 5,7 milioane de dolari impusă companiei Musical.ly.

Senatorul democrat Ed Markey a declarat că FTC a lăsat YouTube să scape cu o amendă simbolică pentru nerespectarea confidenţialităţii datelor.

Google a lansat săptămâna aceasta YouTubeKids, definit drept un mediu sigur pentru copii, astfel încât aceştia să să exploreze, dând în acelaşi timp părinţilor instrumentele pentru personalizarea experienţei copiilor.

Ultima oră
Pe aceeași temă