13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInternaționalGermania vrea negocieri cu talibanii pentru menținerea aeroportului din Kabul deschis după...

Germania vrea negocieri cu talibanii pentru menținerea aeroportului din Kabul deschis după 31 august 2021

Germania se consultă cu Statele Unite şi Turcia asupra posibilităţii prelungirii funcţionării Aeroportului din Kabul după data de 31 august, afirmă Heiko Maas, ministrul german de Externe, admiţând că vor fi necesare negocieri şi cu liderii talibani.

“Purtăm discuţii cu Statele Unite, Turcia şi alte ţări pe tema continuării funcţionării Aeroportului din Kabul şi după încheierea operaţiunilor militare de evacuare. În acest sens, sunt necesare discuţii şi cu talibanii, pentru a juca un rol după retragerea trupelor americane”, a afirmat Heiko Mass, prin Twitter.

Ministrul german de Externe a precizat, potrivit site-ului Tagesschau.de, că tema funcţionării Aeroportului din Kabul după data de 31 august ar trebui abordată în cadrul reuniunii extraordinare a Grupului ţărilor puternic industrializate (G7) programată marţi.

“Am vorbit cu miniştrii de Externe din Pakistan, India, Tadjikistan şi Uzbekistan despre situaţia persoanelor care fug din Afganistan şi care pot ajunge la ambasadele Germaniei. Ajutoarele noastre umanitare au atins nivelul de 100 de milioane de euro”, a subliniat Heko Maas.

Franţa consideră că este necesară prelungirea după data de 31 august a operaţiunilor de evacuare din Afganistan, a afirmat, la rândul său, ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, exprimând preocupare privind termenul-limită stabilit de Statele Unite.

Pe fondul criticilor internaţionale, Administraţia Joseph Biden a semnalat că există posibilitatea de a prelungi operaţiunile de evacuare din Afganistan după data de 31 august, când ar urma să fie retrase în totalitate trupele occidentale.

Însă Mişcarea talibanilor a avertizat, luni, că vor exista “consecinţe”, inclusiv în privinţa acţiunilor de formare a unui nou guvern în Afganistan, dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă