16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalEroii din Transnistria, comemorați cu ocazia Conferinţei Interparlamentare din Republica Moldova

Eroii din Transnistria, comemorați cu ocazia Conferinţei Interparlamentare din Republica Moldova

Oaspeții și gazdele şi-au deschis lucrările vineri la Chişinău, au depus coroane de flori la monumentul eroilor căzuţi în războiul din Transnistria (1992), dat fiind faptul că în Republica Moldova vineri sunt comemorate victimele conflictului de pe Nistru, relatează portalul Deschide.md, citat de Agerpres.

Cei prezenţi au păstrat un minut de reculegere la monumentul “Maica Îndurerată” de la complexul memorial “Eternitate” din Chişinău.

Ziua Memoriei, marcată vineri în Republica Moldova, a fost instituită de parlament în 2010. Conflictul armat din Transnistria a început la 2 martie 1992, iar acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992.

Deloc întâmplător, despre conflictele îngheţate şi provocările actuale în materie de securitate se discută la Conferinţa interparlamentară ce s-a deschis vineri în capitala Republicii Moldova.

Evenimentul reuneşte circa 150 de oficiali şi experţi de nivel înalt, inclusiv preşedinţi de parlamente, europarlamentari, reprezentanţi ai Congresului SUA, experţi marcanţi de talie internaţională şi regională.

Preşedinţii forurilor legislative din Republica Moldova, Georgia şi Ucraina vor semna vineri o declaraţie comună în care se angajeaza să-şi unească eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare şi securitate, conform canalului media citat.

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă