18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăInternaționalDemocraţii cer Fiscului declaraţiile de impozit ale lui Trump şi societăţilor sale

Democraţii cer Fiscului declaraţiile de impozit ale lui Trump şi societăţilor sale

Donald Trump este primul preşedinte al Statelor Unite, de la Richard Nixon încoace, care refuză să-şi divulge situaţia fiscală.

Democraţii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, au autoritatea să ceară aceste documente. Nicio astfel de cerere din partea Comisiei Fiscale nu a fost respinsă vreodată în trecut, subliniază ei.

Astfel, într-o scrisoare datată miercuri, ei cer Departamentului Trezoreriei să le trimită, până la 10 aprilie, declaraţiile personale ale lui Donald trump, dar şi ale mai multor societăţi ale acestuia, pe perioada 2013-2018.

Ei subliniază că vor să examineze ”în ce măsură Fiscul (IRS) controlează şi aplică legile federale fiscale preşedintelui”, pentru a propune eventuale modificări legislative.

Întrebat despre această solicitare, Donald Trump a semnalat că este reticent să-şi prezinte declaraţiile.

”Noi facem obiectul unui control, contrar a ceea ce spun oamenii”, a declarat el în faţa presei, la Casa Albă.

”S-ar spune că eu sunt mereu în control fiscal, (dar) sunt de mulţi ani, pentru că cifrele sunt importante şi îmi imaginez că atunci când ai un nume (celebru) eşti controlat. Însă atât timp cât eu voi fi în inspecţie, nu voi fi înclinat să o fac”, a spus el.

Departamentul Trezoreriei inspectează în mod sistematic declaraţiile personale ale preşedintelui, recunosc democraţii, însă ei spun că nu cunosc detaliile acestor controale, ”nici măcar dacă controlul obligatoriu a avut efectiv loc”.

Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a anunţat la jumătatea lui martie că el se va ”conforma legii”, în cazul în care Congresul îi cere să furnizeze declaraţiile de impozit ale lui Donald Trump.

Democraţii îşi multiplică de la începutul lui ianuarie anchetele parlamentare care-l vizează pe preşedintele american, însă liderii lor îndepărtează, pentru moment, orice perspectivă a unei proceduri de destituire (impeachment) a lui trump.

Preşedintele Comisiei Fiscale din cadrul Camerei Reprezentanţilor Richard Neal a ţinut să insiste că această cerere nu are ”nimic a face cu un impeachment”.

Republicanii au denunţat, însă, un scandal, un ”abuz” de putere din partea democraţilor, ”grăbiţi să-l destutuie” pe şeful statului Donald Trump.

Cele mai citite

Partidul AUR susține că este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția

Politicianul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, susține că partidul său este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția, Neue Zürcher Zeitung (NZZ). "Un...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă