14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUcraina aşteaptă un ajutor financiar european de 5 miliarde de euro

Ucraina aşteaptă un ajutor financiar european de 5 miliarde de euro

Ucraina aşteaptă să primească săptămâna aceasta din partea Uniunii Europene un ajutor financiar de cinci miliarde de euro, destinat susţinerii economiei şi armatei sale, precum şi pregătirilor pentru sezonul de iarnă, a declarat duminică premierul ucrainean Denis Şmigal, aflat într-o vizită în Germania, relatează Reuters.

Războiul provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei secătuieşte resursele financiare ale Kievului, care a cerut în mod repetat ajutoare financiare din partea UE, SUA şi creditorilor internaţionali.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în urma agresiunii militare ruse deficitul bugetar al Ucrainei a ajuns la circa 5 miliarde de dolari lunar.

Sosit sâmbătă la Berlin, premierul Denis Şmigal urmează să se întâlnească cu cancelarul Olaf Scholz şi cu alţi oficiali germani, notează Agerpres.

Noul pachet de asistenţă financiară oferit de UE ”va ajuta la asigurarea stabilităţii economiei noastre, la susţinerea armatei şi (…) pregătirea sezonului (în care este nevoie n.red.) de încălzire”, a declarat premierul ucrainean înaintea întâlnirii cu preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

Ucraina mai aşteaptă din partea Germaniei să-i furnizeze toamna aceasta sisteme moderne de apărare antiaeriană, a menţionat de asemenea Şmigal.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă