15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalCOVID - Australienii protestează împotriva restricțiilor impuse de autorități

COVID – Australienii protestează împotriva restricțiilor impuse de autorități

Mii de persoane au protestat împotriva restricțiilor pe care guvernul Australiei le-a impus. Restricțiile sunt în cele două mari orașe australiene, Melbourne şi Sydney.

La Sydney, unde locuitorilor li s-a impus să rămână în case timp de o lună pentru a stăvili o nouă creştere a cazurilor de COVID-19, mai multe persoane au fost arestate în urma ciocnirilor între poliţia călare şi manifestanţi.

La Melbourne, presa locală a relatat că mii de persoane au invadat străzile după ce s-au strâns în faţa parlamentului statului Victoria la începutul după-amiezii.

Manifestanţii, care nu purtau măşti de protecţie, au încălcat dispoziţiile referitoare la deplasările neesenţiale şi la adunările publice, măsuri dictate de autorităţi, care au lăsat să se înţeleagă că le-ar putea prelungi până în octombrie.

‘Wake up Australia’ (Australia, trezeşte-te) se putea citi pe pancartele manifestanţilor.

Elicoptere au survolat străzile din Sydney, oraş cu cinci milioane de locuitori, care luptă pentru a ţine sub control creşterea cazurilor de infectare, cauzată de varianta Delta a coronavirusului, în statul Noua Galie de Sud, unde sâmbătă au fost raportate 163 de cazuri noi şi aproape 2.000 în total în acest moment.

Australia, care a traversat cu bine primele valuri ale epidemiei, este în prezent afectată de varianta Delta foarte contagioasă, iar jumătate din cei 25 milioane de locuitori sunt în lockdown în mai multe oraşe.

Furia este în creştere în ţară împotriva restricţiilor, care adesea sunt respectate doar parţial, şi faţă de incapacitatea guvernului conservator de a furniza vaccinuri în cantităţi suficiente. Doar 11% din populaţie este vaccinată complet.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă