12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord i-a avertizat pe tineri să nu împrumute argoul, muzica...

Coreea de Nord i-a avertizat pe tineri să nu împrumute argoul, muzica sau moda din Sud

Presa de stat din Coreea de Nord a transmis un mesaj clar și precis tuturor tinerilor și anume evitarea adoptării argoului, muzicii sau a modei din Sud și folosirea limbii standard a țării natale. Astfel, aceștia trebuie să fie foarte atenți la aspectul lor fizic, hainele pe care le poartă, coafura pe care o au sau muzica pe care o ascultă. Cerințele fac parte dintr-o lege prin care se încearcă eliminarea influențelor străine, iar cei care încalcă regulile vor fi sancționați cât se poate de dur, fiind închiși sau chiar executați.

Ziarul Rodong Sinmun i-a avertizat pe tineri asupra pericolelor culturii pop sud-coreene, susținând că aceasta ar fi „chiar mai periculoasă decât inamicii care au arme”. De asemenea, într-un articol este suținut faptul că dialectul din Phenian este superior și trebuie folosit corect de toată populația.

Influențele străine sunt văzute ca o mare amenințare la adresa regimului comunist condus de liderul suprem, Kim Jong-un. Acesta a declarat recent că fenomenul K-pop (muzică pop sud-coreeană) este „un cancer vicios”, interzicând genul muzical. 

De asemenea, persoanele care sunt prinse cu cantități mari de filme sau presă din Coreea de Sud, Statele Unite sau Japonia riscă să fie executate, iar cei care doar se uită la acestea pot face închisoare până la 15 ani.

Cu toate acestea, influența străină continuă să ajungă în Coreea de Nord prin rețele de contrabandă extrem de sofisticate ce aduc informații mass-media interzise. Potrivit profesorului de la Universitatea de Studii Nord Coreene, Yang Moo-jin, Kim Jong-un este conștient de influența puternică a occidentului asupra tinerilor, motiv pentru care se teme ca aceștia să nu se întoarcă împotriva sistemului și interzice pe cât se poate legătura cu exteriorul.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă