13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInternaționalContul de Facebook al lui Donald Trump a fost suspendat timp de...

Contul de Facebook al lui Donald Trump a fost suspendat timp de doi ani

Doi ani: aceasta este perioada în care contul de Facebook al lui Donald Trump va rămâne suspendat, au declarat reprezentanții rețelei de socializare într-un mesaj care detaliază, de asemenea, noi măsuri privind moderarea conturilor liderilor politici.

„Decizia Facebook este o insultă față de cei 75 de milioane de oameni care ne-au votat în 2020” , a răspuns imediat fostul președinte SUA într-o declarație, adăugând că gigantul rețelelor sociale nu ar trebui să fie lăsat să scape nesancționat pentru această cenzură.

Spre deosebire de alți utilizatori ai rețelei sociale, șefii de stat și de guvern, precum și mulți oficiali aleși și lideri politici, au beneficiat până acum de o prevedere potrivit căreia postările lor puteau rămâne online, fiind considerate de interes public, chiar și atunci  când conțineau mesaje care încălcau regulile de utilizare.  

Facebook considera, de exemplu, că un mesaj publicat de un șef al statului constituie informații cu caracter politic, la care cetățenii trebuie să poată avea acces, chiar și atunci când această postare este falsă sau violentă. Eliminarea mesajelor postate de aleși a fost până acum extrem de rară.

Mandatul lui Trump a arătat, însă, limitele acestei politici, fostul președinte al Statelor Unite folosind în repetate rânduri contul pentru a disemina teoriile conspirației, atacurile personale asupra jurnaliștilor sau opozanților politici și chiar amenințări sub acoperire împotriva altor lideri străini.

Contul de Facebook al lui Trump a fost suspendat în ianuarie, după invadarea Capitolului de către susținătorii fostului președintelui aflat la final de mandat, pe motivul că acesta i-ar fi incitat pe demonstranți să atace Camera Reprezentanților și Senatul Statelor Unite. În zilele anterioare, el își folosise contul și pentru a susține, sfidând toate dovezile, că au avut loc fraude masive la alegerile din noiembrie 2020 și că el a fost adevăratul președinte ales.

Cele mai citite

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...
Ultima oră
Pe aceeași temă