14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalConflict puternic între China și SUA din cauza „atacurilor cibernetice”

Conflict puternic între China și SUA din cauza „atacurilor cibernetice”

“Acuzaţiile de acest fel sunt total nefondate şi iresponsabile. Sunt calomnii grosolane”, a reacţionat Administraţia de la Beijing prin intermediul Ambasadei chineze din Noua Zeelandă, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

“Administraţia SUA este campion mondial al atacurilor cibernetice”, a acuzat, la rândul, său, Ambasada Chinei din Australia.

Administraţia Joseph Biden a acuzat, luni, China de colaborare cu grupuri infracţionale care comit atacuri cibernetice masive, atribuind Beijingului inclusiv un incident care a vizat compania Microsoft şi în urma căruia au fost afectate zeci de mii de organizaţii, informează Financial Times.

Washingtonul a emis o alertă adresată instituţiilor şi companiilor referitoare la o serie de atacuri care implică fraude şi acte de extorsiune. Conform Statelor Unite, indivizi afiliaţi agenţiilor guvernamentale chineze au lansat atacuri cibernetice asupra companiilor private şi au cerut plăţi ilegale de milioane de dolari. Acuzaţiile Administraţiei Joseph Biden sunt susţinute de Uniunea Europeană, de Alianţa Nord-Atlantică, de Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă şi Japonia.

Consiliul European a transmis că statele din cadrul Uniunii Europene susţin constatarea Washingtonului că agenţii guvernamentale chineze sunt responsabile de atacul cibernetic care a vizat compania Microsoft. “Acest comportament iresponsabil şi negativ a generat riscuri de securitate şi pierderi economice semnificative pentru instituţiile noastre guvernamentale şi pentru companii, evidenţiind efecte semnificative şi sistemice pentru securitate, economie şi societate”, a anunţat Consiliul European.

“Ministerul Securităţii de Stat din China colaborează cu hackeri pentru a efectua operaţiuni cibernetice la nivel mondial, inclusiv pentru profituri personale”, a acuzat un oficial de rang înalt de la Washington.

“Guvernul Chinei trebuie să înceteze aceste acte sistemaice de sabotaj cibernetic şi se poate aştepta să fie tras la răspundere dacă nu se va conforma”, a declarat, la rândul său, Dominic Raab, ministrul britanic de Externe.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă