Președintele american a salutat într-o conferință de presă „relația foarte specială“ stabilită cu omul-forte de la Phenian și a estimat întâlnirea din Singapore „fantastică“, permițând „multe progrese“.
Numeroși analiști și istorici au subliniat însă că printr-o strângere de mână, președintele american a legitimat puterea dictatorului Kim Jong-un asupra unei națiuni aservite și nu a primit aproape nimic în schimb. Ei reamintesc la unison că regimul de la Phenian a devenit maestru în arta promisiunilor nerespectate.
Între anii 1994 și 2005 au fost încheiate acorduri, dar nici unul nu a fost aplicat în realitate. Potrivit lui Vipin Narang, profesor la Massachusetts Institute of Technology, „Coreea de Nord nu a promis nimic în plus decât a promis în ultimii 25 de ani“.
Dar să privim ceea ce a obținut Kim prin această întrevedere. Altădată ostracizat ca un paria, Kim a fost tratat ca un om de stat la egalitate cu președintele Statelor Unite, până la numărul egal de steaguri din spatele lor când și-au strâns mâna. În plus, Trump l-a calificat pe Kim ca fiind „foarte talentat… care își iubește mult țara“, dar nu a existat nici o condamnare pentru brutalitatea regimului Kim care și-a înfometat propriul popor, o foamete care a costat aproape 3 milioane de vieți.
Kim părăsește Singapore după ce a obținut o legitimitate internațională pe care dictatura dinastică o caută de decenii. Dar cadourile lui Trump nu se opresc aici, precizează Guardian. El a anunțat sfârșitul exercițiilor militare americane în peninsula coreeană, „jocurile de război“ care, potrivit declarației sale, erau costisitoare și, cum susținea Phenianul, „foarte provocatoare“. De asemenea, Trump a făcut aluzie la o retragere eventuală a celor 28.000 de militari americani staționați în Coreea de Sud.
Diplomație cu geometrie variabilă
Concesiunea-cheie, cea pe care Trump a invocat-o de mai multe ori, era o promisiune de „denuclearizare completă“, un angajament nord-coreean de a distruge arsenalul nuclear. Dar Kim nu a promis „o denuclearizare completă“, ci simplu „să acționeze în acest sens“. Or, negociatorii din întreaga lume cunosc limbajul utilizat când se acceptă ceva mai puțin decât un angajament real. Kim nu a oferit decât o aspirație, fără date-limită, fără calendar, fără plan concret. Obiectivul pe termen lung al politicii americane era dezmembrarea completă, verificabilă și ireversibilă a arsenalului nuclear nord-
coreean. Cuvintele „verificabil“ și „ireversibil“ sunt absente din acord.
În comparație, acordul cu Iranul, pe care Trump îl denunța regulat ca fiind „oribil“ și din care s-a retras luna trecută, cuprinde 110 pagini de aranjamente detaliate, inclusiv desfășurarea de inspectori ai AIEA, camere video și altele, pentru verificarea executării de către Teheran a promisiunilor nucleare. Textul din Singapore, care are o pagină și jumătate, nu conține cuvântul „verificabil“.
Practic, Trump nu va putea obține un angajament din partea lui Kim privind transparența, divulgarea capacității nucleare actuale a Coreii de Nord, armele pe care le deține și capacitatea sa de fabricație. În plus, problema este chiar cuvântul „denuclearizare“, care pentru Kim nu are aceeași semnificație pe care o are pentru Trump.
,Pentru Coreea de Nord nu înseamnă o distrugere unilaterală a arsenalului său nuclear, ci o aspirație vagă pentru o regiune denuclearizată – o acțiune care ar obliga SUA să-și retragă forțele nucleare din Asia și să retragă Coreii de Sud „umbrela nucleară“ – pentru un proces mai larg de dezarmare mondială. Potrivit analistului de la Seul, Andrei Lankov, acordul nu are nici o valoare practică. SUA ar fi putut obține concesii serioase, dar nu s-a întâmplat. Dinastia Kim a obținut o recunoaștere mondială și SUA nu au nimic concret.
