12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalCel puțin cinci morți după o alunecare de teren produsă în Norvegia

Cel puțin cinci morți după o alunecare de teren produsă în Norvegia

Echipele de intervenţie din Norvegia au descoperit cel de-al cincilea cadavru, la patru zile după o lunecare de teren produsă în regiunea Gjerdrum, la 25 de kilometri nord-est de Oslo, anunță, duminică, 3 ianuarie, agențiile internaționale de presă.

Accidentul s-a produs în dimineața ziei de miercuri, 30 decembrie 2020, în localitatea Ask din municipalitatea Gjerdrum. Potrivit BBC, zece persoane au fost inițial date dispărute. Printre acestea se numără și doi copii cu vârste de 13 și de 2 ani.

Căutările se desfășoară cu echipe terestre, cu elicoptere și cu drone.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă