11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalCehia cere ca România. Bulgaria și Croația să intre în Schengen

Cehia cere ca România. Bulgaria și Croația să intre în Schengen

În cadrul unei conferinţe de presă după reuniune, premierul ceh şi-a exprimat nedumerirea legat de faptul că ţări cum este Grecia se află în Schengen, iar Bulgaria, România şi Croaţia nu, informează luni agenția BTA citată de Agerpres.

Premierul Cehiei a adăugat că, evaluând după politica pe care o implementează, Bulgaria merită să facă parte din spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

La aceeaşi conferinţă de presă la Sofia, premierul ceh a mai subliniat că aşa-zisul Regulament Dublin, care reglementează examinarea cererilor de azil în UE, nu este eficient, mai ales în ce priveşte aspectele legate de relocarea solicitanţilor de azil. El şi-a manifestat indignarea faţă de faptul că această măsură a relocării refugiaţilor a fost adoptată la nivel de miniştri de interne şi şi-a exprimat speranţa că preşedinţia bulgară a Consiliului UE va iniţia o revizuire în acest sens. Cehia, Polonia şi Ungaria au fost trimise de Comisia Europeană în faţa Curţii de Justiţia a UE pentru că au refuzat să accepte migranţi conform cotelor obligatorii adoptate de miniştrii de interne ai statelor UE prin majoritate calificată în anul 2015.

Andrej Babis urmează să-şi prezinte demisia săptămâna aceasta după ce nu a primit votul de încredere al parlamentului, care în plus i-a ridicat imunitatea pentru a putea fi investigat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene.

La rândul său, Boiko Borisov a fost de acord cu oaspetele său în ce priveşte lipsa de eficienţă a Regulamentului Dublin şi a insistat pe necesitatea unei soluţii de compromis. Problema revizuirii acestui regulament ”nu doar divizează, dar pur şi simplu împarte Europa”, a avertizat şeful executivului de la Sofia, citat de Reuters. El a cerut totodată susţinerea prin mijloace diplomatice a proceselor de pace din ţările din origine ale solicitanţilor de azil, care va facilita revenirea acestora în ţările lor.

Cei doi premieri au discutat de asemenea despre importanţa uniformizării standardelor alimentare, subiect care merită în opinia lor o atenţie specială şi care se va afla pe agenda unei reuniuni extinse a Consiliului European la Sofia în aprilie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă