7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalCe ripostă va da Belarusul după sancțiunile UE împotriva

Ce ripostă va da Belarusul după sancțiunile UE împotriva

Premierul bielorius Roman Golovchenko a declarat pentru postul de televiziune Belarus 1:

„Sperăm că «capetele înfierbântate» se vor calma şi se vor gândi, printre altele, la interesele companiilor lor în Belarus […]. Suntem pentru pace în regiune, pentru o politică a bunei vecinătăţi, dorim să stabilim relaţii de parteneriat egal. Am făcut tot posibilul pentru a atinge acest obiectiv. Dar când vine vorba de daunele aduse afacerilor noastre, avem dreptul să le compensăm. Este pregătit un set de măsuri care trebuie să răspundă sancţiunilor”, a declarat premierul.

Belarusul se gândeşte să renunţe la tehnologiile europene şi americane în favoarea tehnologiilor ruseşti şi asiatice şi poate impune restricţii asupra produselor de consum occidentale cotidiene, potrivit lui Golovchenko.

Premierul susţine că prejudiciul adus Minskului prin sancţiunile financiare şi comerciale din partea Occidentului nu ar depăşi 3% din PIB-ul naţional.

Pe 4 iunie, UE a interzis oficial avioanelor din Belarus să folosească spaţiul aerian şi aeroporturile UE din 5 iunie şi a recomandat ca avioanele europene să evite spaţiul aerian deasupra Belarusului.

Interdicţia nu se aplică zborurilor umanitare, precum şi aterizărilor şi zborurilor de urgenţă. Această măsură face parte din sancţiunile economice împotriva Belarusului în urma incidentului pe 23 mai.

Pe 23 mai, avionul Boeing 737-800 al companiei aeriene low-cost Ryanair, care se afla pe ruta FR4978 Atena-Vilnius, a aterizat de urgenţă la Minsk în urma unei ameninţări cu bombă, susţin bieloruşii.

Ameninţarea cu bomba s-a dovedit a fi una falsă după aterizare, miza fiind, se pare, arestarea Roman Protasevici, creatorul unui canal de Telegram considerat „extremist” de Minsk.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă