3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăȘtirile zileiInternaționalCalifornia impune reguli mai stricte privind folosirea forţei letale de către poliţie

California impune reguli mai stricte privind folosirea forţei letale de către poliţie

Conform noii reglementări, care va intra în vigoare în ianuarie anul viitor, poliţiştii pot face uz de mijloace letale numai în caz de necesitate, dacă sunt convinşi că nu au altă posibilitate „de a se apăra de o ameninţare iminentă cu moartea sau rănirea gravă” a lor sau a altor persoane.

Noua lege, considerată de oficialităţi printre cele mai restrictive din Statele Unite, a fost adoptată după ce poliţiştii au împuşcat mai mulţi suspecţi de culoare. Cazul lui Stephon Clark, în vârstă de 22 de ani, ucis de poliţia din Sacramento în martie anul trecut, a provocat proteste în întreg statul.

În momentul în care a fost împuşcat mortal, tânărul afro-american se afla în curtea bunicii sale şi avea în mână un telefon mobil. Cei doi poliţişti implicaţi au fost exoneraţi de orice răspundere la scurt timp după incident, ceea ce a amplificat protestele.

Cu ocazia promulgării legii, guvernatorul Newsom şi-a exprimat speranţa că statul său va deveni un model pentru toată ţara. „Ceea ce este valabil pentru California este valabil şi pentru restul Statelor Unite ale Americii. Astăzi facem ceva care depăşeşte graniţele posibilului şi trimite un mesaj oamenilor din întreaga ţară – că se poate face mai mult”, a spus el.

Rudele lui Clark au participat la ceremonia de promulgare a legii, la invitaţia guvernatorului. Nu toţi membrii familiei au fost mulţumiţi, consemnează ziarul Los Angeles Times citat de Reuters. „Legea este slăbită, toată lumea ştie asta”, a apreciat Stevante Clark, fratele lui Stephon.

Reuters nu a reuşit să obţină imediat alte reacţii din partea familiei Clark sau a cancelariei guvernatorului.

Cele mai citite

Bitcoin scade cu 12,1%

Bitcoin a scăzut sâmbătă cu 12,14%. A ajuns la la 47.176,09 dolari și a pierdut 6.567,6 dolari de la închiderea anterioară, scrie Reuters. Bitcoin, cea...

Câciu dă speranțe unor categorii de bugetari în privința salariilor

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a declarat recent că pentru anumte categorii de bugetari, de la anul, ar putea avea loc majorarea salariilor. Salariile personalului auxiliar...

Olanda, cel mai mare scor al Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania

Olanda face show la handbal feminin. A reușit scorul Campionatului Mondial din Spania, notează Agerpres. Suedia rămâne echipa cu cele mai multe goluri marcate într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă