14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalRomânia și Bulgaria vor construi un nou pod peste Dunăre și o...

România și Bulgaria vor construi un nou pod peste Dunăre și o autostradă București – Sofia

Premierii român, bulgar şi grec şi preşedintele Serbiei s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria.

“Aş spune că simplul fapt că acest format de cooperare continuă să existe este un semn clar al faptului că a fost un format constructiv, productiv şi dorim să menţionăm faptul că vrem să continuăm să realizăm lucruri ca să ne aducă tot mai aproape, nu să ne separe, vrem să avem parte de o infrastructură care să ne conecteze de Europa şi de restul lumii, vrem să creştem gradul de dezvoltare economică, să îmbunătăţim turismul şi să înregistrăm progrese în toate celelalte sectoare economice”, a afirmat Borisov.

Şeful Executivului de la Sofia a menţionat că premierul român a propus o serie de proiecte “foarte importante”, unul dintre acestea constând într-un nou pod peste Dunăre la Ruse.

“De asemenea, am menţionat posibilitatea de construire a unei autostrăzi care să ne conecteze capitalele, de asemenea conectarea portului Salonic cu porturile din Bulgaria şi din România, îmbunătăţirea conectivităţii cu Belgradul, cu Bratislava, cu Skopje. Grecia şi Serbia s-au implicat, de asemenea, în această iniţiativă de îmbunătăţire a conectivităţii la nivel regional cu Pristina”, a spus Borisov.

Premierul bulgar a subliniat şi importanţa problematicilor legate de Balcanii Occidentali.

“Sunt foarte mândru de elitele politicii din Balcani de la ora actuală, pentru că nu îmi amintesc să mai fi avut altădată în istorie elite atât de responsabile în ţările din Balcani şi cred că realizăm cu toţii că suntem acum parte a familiei europene şi nu există nicio alternativă la perspectiva europeană pentru Balcanii Occidentali. Vom continua în acest format cvadripartit, la sfârşitul lunii iunie, probabil, ne vom reîntâlni, după care va urma întâlnirea în formatul 16+1 în luna iulie”, a spus Borisov.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă