16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalAvertisment de la Europol: În Europa sunt 30.000 de potențiali teroriști

Avertisment de la Europol: În Europa sunt 30.000 de potențiali teroriști

‘Desigur, nu toţi se vor transforma în terorişti activi’, dar majoritatea sunt ‘inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic’, fără ca acest lucru să însemne că ei ar putea acţiona sub coordonarea directă a acestei grupări, a explicat oficialul european într-o declaraţie acordată postului bulgar bTV. El a mai menţionat că cifra pe care a avansat-o se referă la ‘persoanele ce aparţin unei comunităţi mai largi, care s-au radicalizat pe internet’.

Ei ‘pot oricând să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi’, a continuat directorul executiv al Europol, amintind de atentatele comise în oraşe europene de terorişti care au pătruns cu vehicule în mulţime.

‘Este aşadar vorba despre o nouă formă de activitate teroristă dificil de combătut de serviciile de securitate’, a subliniat Rob Wainwright, scrie agerpres.ro.

El a vorbit în acest context şi despre revenirea în Europa a unor combatanţi care au luptat în Siria sau Irak în rândurile unor grupări jihadiste precum Statul Islamic, avertizând că aceştia sunt ‘foarte periculoşi şi reprezintă o ameninţare enormă’.

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă