17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalAssad și Putin, baie de sânge într-o „zonă de dezescaladare” a Siriei

Assad și Putin, baie de sânge într-o „zonă de dezescaladare” a Siriei

Regimul de la Damasc, sprijinit de Moscova, își continuă ororile, în ciuda cererilor repetate ale ONU să înceteze măcelul.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut întrunirea Consiliului de Securitate al ONU pentru ceea ce se întâmplă în Ghouta de Est. „Regimul sirian și câțiva dintre aliații săi s-au decis să atace populația și pe oponenții lor”, a declarat Macron, cerând ca CS al ONU „să adopte imediat o rezoluție” privind această situație.

Rusia, prin ambasadorul la ONU, Vasili Nebenzaia, a cerut de asemenea o întrunire a CS al ONU, în care „fiecare să-și prezinte viziunea și cum înțelege situația din Ghouta de Est”!

   Opt spitale distruse

Ghouta de Est demonstrează cum „funcționează” o zonă de dezescaladare, sub „monitorizarea” Rusiei, conform negocierilor de la Astana organizate de Rusia, Turcia, Iran.

Sub pretextul că „un grup afiliat la Al-Qaida” se află în Ghouta de Est, Assad și Putin au dezlănțuiat iadul asupra celor 400.000 de locuitori, câți mai sunt în această suburbie a Damascului, una dintre primele care s-au revoltat împotriva clanului Assad.

După un asediu feroce instituit din 2013, cu efecte devastatoare asupra civililor, după atacul cu arme chimice care a făcut 1.500 de morți, în august 2013, care a ridicat întreaga lume democratică împotriva regimului de la Damasc, Assad, sprijinit de Putin, a pornit zilele acestea cel mai sângeros atac din ultima perioadă.

Obuze, sute de butoaie cu TNT (interzise la nivel internațional) și rachete, bombe, au avut ca ținte spitalele, infrastructura civilă, civilii înșiși. Opt spitale au fost distruse. În cele care mai rezistă, camuflate, nu mai există materialele și medicamentele necesare acordării primului ajutor, pentru intervențiile chirurgicale, pentru tratamente. Nu mai sunt nici paturi libere, oamenii fiind culcați pe jos, pe saltele. Locuitorii sunt îndemnați să se ascundă în subsoluri, să nu umble pe străzi, unde îi așteaptă moartea la orice colț.

    „Pleacă sau mori”

ONU a catalogat aceste bombardamente drept crime de război. „Enclava” rebelă plătește prețul sângelui pentru că nu mai vrea să trăiască într-un regim criminal condus de Assad. Posibil să urmeze o altă evacuare din programul de epurare politico-religioasă practicată de Assad, pentru a „dezescalada” revoluția poporului sirian.

Sub monitonirazea ONU, care încearcă să salveze civilii de la acest măcel, contribuind astfel la planul regimului de a-și asigura zone de „liniște”. Zona de „dezescaladare” Ghouta de Est urmează a fi invadată terestru de milițiile șiite pro-Assad, ca epurarea să fie completă. „Pleacă sau mori” este „principiul” prin care Assad și Putin au reușit „să elibereze” mai multe zone.

Înainte de Ghouta de Est, aflată acum sub un atac extrem de brutal, oraşele Homs și Alep au fost supuse aceleiași „strategii”.

Atacurile furibunde ale forțelor lui Assad au fost reluate în pofida protestelor comunităţii internaţionale, care nu a putut să-și treacă de Rusia rezoluțiile de condamnare a regimului criminal.

Statele Unite au denunţat tacticile regimului constând în „asediere şi înfometare”, iar şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves le Drian a anunţat vizite la Moscova şi Teheran, principalii doi susţinători ai lui al-Assad.

Cele mai citite

Mihai Trăistariu, despre faptul că Robert De Niro investește în Bulgaria: “E peste România”

Celebrul actor de la Hollywood, Robert de Niro, își inaugurează două hoteluri de lux pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, iar vestea a stârnit...

Avertisment din partea European Green Party către Parlamentul European. Ancheta “Russiagate”, despre bani oferiți unor politicieni din UE, trebuie accelerată înainte de alegerile europene

Partidul European al Verzilor (European Green Party) cere ca investigația "Russiagate", referitoare la banii pe care Rusia i-ar fi oferit unor politicieni din UE,...

“Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public și să explice toate aceste acuzații”, declară liderul PSD, Marcel Ciolacu

"Domnul Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public, în fața presei, și să explice toate aceste acuzații", a declarat liderul PSD, premierul Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă