25.7 C
București
duminică, 14 august 2022
AcasăInternaționalAfghanistanAlte pretenții din partea talibanilor. Ce mai vor aceștia

Alte pretenții din partea talibanilor. Ce mai vor aceștia

Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, vor recunoaştere diplomatică şi sprijin financiar din partea Germaniei.

„Dorim relaţii diplomatice puternice şi oficiale cu Germania”, a insistat Zabihullah Mujahid pentru Welt am Sonntag.

Talibanii mai vor din partea Berlinului sprijin financiar, ajutoare umanitare şi cooperare în domeniile sănătăţii, agriculturii şi educaţiei, a spus oficialitatea talibană, care a adăugat că se aşteaptă la aceleaşi lucruri şi din partea altor ţări.

În trecut, Germania a fost întotdeauna bine venită în Afganistan, a apreciat Mujahid. „Din nefericire, ei s-au alăturat apoi americanilor. Dar am iertat toate astea acum”, a spus el.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas ia în calcul posibilitatea ca Berlinul să reia ajutoarele pentru dezvoltare pentru Afganistan dacă talibanii formează un guvern incluziv, între altele. Germania şi-a închis ambasada din Kabul şi a sistat ajutorul de dezvoltare pentru Afganistan de la preluarea puterii de către talibani, luna trecută, scrie Agerpres.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
00:01:00

VIDEO: Ambasadorul ucrainean întâmpină o navă de cereale în portul italian

Nava "Rojen" care transporta porumb din Ucraina a sosit vineri (12 august) în portul Ravenna din nordul Italiei, după ce a făcut escală în...
00:00:49

Percheziții la clădirea din New Jersey în care locuiește presupusul atacator al lui Salman Rushdie

Vineri (12 august) au fost efectuate percheziții la clădirea din New Jersey în care locuiește presupusul atacator al romancierului de origine indiană Salman Rushdie....

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 171: Zelenski cataloghează din nou acțiunile armatei lui Putin drept teroriste

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că, după tot ce au făcut forţele ruse, "poate exista o singură atitudine faţă de Rusia - cea faţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă