22.3 C
București
sâmbătă, 18 septembrie 2021

Alegerile din Republica Moldova vor permite și combaterea corupției

Un rezultat pro – occidental al alegerilor din Republica Moldova va permite ulterior și combaterea corupției în această țară, consideră un fost ministru în guvernul de la Chișinău.

Acest punct de vedere este exprimat de Nicu Popescu, fost ministru de Externe în anul 2019, în guvernul condus la acel moment de Maia Sandu – actualul șef de stat al Republicii Moldova.

Lupta anticorupție este „principala miză a politicii interne pentru Republica Moldova în următorii ani”, observă fostul ministru Nicu Popescu, într-un interviu acordat ziarului Libertatea.

Ziua votului pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este duminică, 11 iulie 2021. Marea confruntare se poartă între Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care o susține pe Maia Sandu (ea fiind socotită cel mai pro – occidental șef de stat pe care l-a avut vreodată Republica Moldova) și “blocul electoral” al Comuniştilor şi Socialiştilor, unde se află politicienii pro – ruși, avându-i drept lideri pe foștii preşedinţi Igor Dodon şi Vladimir Voronin.

„Toate sondajele serioase indică doar două partide în Parlament, cu partidul pro-prezidențial PAS al Maiei Sandu câștigător cu peste 10%”, observă Iulian Chifu, fost consilier al președintelui României, într-un editorial publicat pe site-ul deschide.md. În opinia lui Iulian Chifu, PAS mizează în mare măsură pe voturile cetățenilor moldoveni din diaspora, voturi pe care însă Biroul Electoral de la Chișinău ar dori să le conteste sau să le scadă ponderea.

Acum câteva zile, la București, într-o conferință de presă organizată de RePatriot, un punct de vedere explicit în acest sens a prezentat Nicu Știrbeț – originar din Republica Moldova, licențiat al Universităților din Aberdeen și din Viena. “Cred că este o dorință imensă de schimbare, ceea ce a dus și la alegerile anticipate. Nu mai putem rămâne în ceața istoriei”, a subliniat Nicu Știrbeț.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă