7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalAlegeri parlamentare în Ungaria. După 12 ani, Orban poate pierde puterea

Alegeri parlamentare în Ungaria. După 12 ani, Orban poate pierde puterea

Duminică, 3 aprilie 2022, se desfășoară alegeri parlamentare în Ungaria, în urma cărora se vor atribui cele 199 de mandate din Parlamentul de la Budapesta.

Cea mai importantă urmare a alegerilor ar fi schimbarea titularului funcției de prim-ministru, care va reveni formațiunii care câștigă alegerile. Deși unele sondaje de opinie îl prezintă drept favorit, Viktor Orbán, care a condus Guvernul în ultimii 12 ani, ar putea pierde puterea.

Orbán, care a avut deja trei mandate consecutive, reprezintă partidul Fidesz. El a mai fost premier și între anii 1998-2002. Contracandidatul său este Péter Márki-Zay, reprezentantul unei coaliții formată din șase partide de opoziție. Formațiunea care obține, prin alegerile din 3 aprilie, cel puțin 100 din cele 199 de posturi de parlamentar, va forma Guvernul.

Opt milioane de cetățeni ai Ungariei sunt așteptați la urne în ziua de duminică, 3 aprilie 2022. Secțiile de vot sunt deschise între orele 6 – 19 (ora Budapestei). Circa zece la sută dintre ei ar fi votat până la ora 12. Cetățenii Republicii Ungare care se află pe teritoriul României pot vota la consulatele din București sau Cluj Napoca.

Alegeri parlamentare în Ungaria, într-un moment de gravă criză internațională

Votul de duminică, 3 aprilie 2022, se desfășoară într-un moment de criză internațională. După ce Rusia a atacat Ucraina, Ungaria a devenit una dintre țările în care își caută refugiu civilii din Ucraina. Premierul Orbán a fost criticat pentru poziția sa îngăduitoare față de președintele Putin. De exemplu, Ungaria a refuzat să accepte tranzitul de arme din Occident spre Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă