12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalAfghanistanAfganilor li se vor schimba cărțile de identitate și pașapoartele

Afganilor li se vor schimba cărțile de identitate și pașapoartele

Guvernul interimar din Afganistan a decis să schimbe cărțile de identitate și pașapoartele cetățenilor. De când talibanii au preluat puterea la jumătatea lunii august, sistemul s-a schimbat considerabil, la fel ca denumirea țării. Astfel, pe noile documente se va regăsi inscripționat „Emiratul Islamic Afganistan”.

În cadrul unei întâlniri a consiliului de miniștri al talibanilor s-a convenit ca cetățenii afgani să primească noi cărți de identitate și pașapoarte. Agenţia de ştiri de stat Bakhtar a relatat că noile paşapoarte şi cărţi de identitate vor purta cel mai probabil numele “Emiratul Islamic Afganistan”, în loc de Republica Islamică Afganistan.

Pe de altă parte, încă nu se știe dacă dacă noile pașapoarte ale afganilor vor fi recunoscute în străinătate, din moment ce conducerea talibanilor nu a fost recunoscută la nivel internațional.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă