14.3 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Accident suspect. Un avion particular turcesc s-a prăbușit în Iran. Toți cei 11 ocupanți au murit

UPDATE 23,00: În avionul care aparținea companiei turce Bașaran se afla chiar Mina Başaran, moștenitoarea firmei.

Se pare că Mina Başaran se întorcea de la o petrecere a burlăcițelor, pe care a organizat-o în Dubai. Moștenitoarea companiei Başaran Holding urma să se căsătorească la sfârșitul acestei luni. Mina Başaran a fost cu mai multe prietene în Dubai, unde au petrecut la concertul Ritei Ora. Într-o ultimă postare de pe Instagram, Mina atașa o fotografie cu ea și cele șapte prietene ale sale la un hotel din Dubai.

—————————————

Avionul particular turcesc, model Bombardier, zbura de la Sharjah (Emiratele Arabe Unite) spre Istanbul, a anunţat un purtător de cuvânt al aviaţiei civile iraniene.

„Putem confirma că un avion privat al Turciei, care traversa spaţiul nostru aerian, a dispărut de pe radar şi s-a prăbuşit în apropiere de Shahr-e Kord”, a declarat Reza Jafarzadeh la televiziunea publică.

Iniţial, Iranul nu a putut oferi informaţii în legătură cu numărul de persoane aflate la bordul aeronavei.

Presa turcă anunță că la bordul aeronavei se aflau opt pasageri și trei membri ai echipajului și că toate cele 11 persoane și-au pierdut viața.

Potrivit televiziunii de stat iraniene, un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a declarat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi a luat foc.

Avionul aparținea companiei turce Basaran.

Relațiile dintre Iran și statele arabe sunt tensionate, iar relațiile Turcia – Iran au, de asemenea, o serie de teme delicate, în condițiile în care Turcia este aliat al SUA, iar SUA acuză Iranul că susține grupări teroriste.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă