18 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

4 dintre cei 6 oficiali bulgari ai Apărării, acuzați de spionaj în favoarea Rusiei, rămân în arest

Cei 4 sunt adjunctul șefului Direcției pentru buget a Ministerului Apărării, colonelul Petr Petrov, șeful biroului secret al parlamentului bulgar, Lubomir Medarov, ofițerul de informații militare Dimitar Vlakhov și Galina Ilieva, având dublă cetățenie, rusă și bulgară, ultima fiind, conform anchetatorilor, soția rezidentului Ivan Iliev, fost ofițer de informații militare bulgar, al cărui recurs la măsurile de detenție va fi examinat luni.

Decizia instanței este definitivă și nu poate fi atacată. Al șaselea membru al grupului acuzat de spionaj a pledat vinovat și a fost eliberat pe cauțiune. Instanța a fost de acord cu presupunerea parchetului potrivit căruia suspecții s-ar putea sustrage actului de justiție dacă ar fi lăsați în libertate. La ședințele de judecată, care au durat pe tot parcursul zilei, reprezentanții parchetului au prezentat suplimentar patru volume de probe ale vinovăției suspecților, inclusiv două volume care conțin materiale clasificate.

În data de 19 martie, parchetul bulgar a anunțat că șase foști și actuali angajați ai ministerului bulgar al apărării și ai serviciilor de informații militare au fost reținuți pentru suspiciunea de spionaj în favoarea Federației Ruse. Înregistrările audio și materialele video obținute folosind mijloace speciale au fost prezentate la briefing. Potrivit procuraturii, acestea sunt dovezi ale acțiunilor ilegale ale deținuților. Procurorul șef Ivan Geshev a menționat că grupul a fost destructurat cu ajutorul serviciilor speciale și de informații din statele Uniunii Europene și din Statele Unite.

Ca reacție, Ambasada Rusiei în Bulgaria a cerut să oprească orice speculație în acest caz înainte de proces, subliniind în același timp că își rezervă dreptul de considera decizia părții bulgare ca fiind nerezonabilă. Misiunea diplomatică și-a exprimat încrederea că „procesul se va desfășura pe o bază depolitizată, imparțială și obiectivă, în strictă conformitate cu normele legislației bulgare și internaționale”.

 

Ultima oră
Pe aceeași temă