10.5 C
București
marți, 19 octombrie 2021

În timp ce discută prezența la guvernare în România, șeful UDMR se întâlnește cu premierul Ungariei

Chiar în perioada în care negociază prezența la guvernare în România, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avut o întâlnire, la Budapesta, cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Întâlnirea de la Budapesta a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 19 decembrie, a precizat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului Viktor Orban, anunță agenția ungară MTI.

În timpul întâlnirii, Viktor Orban și Kelemen Hunor şi-au exprimat convingerea că, în viitorul guvern de coaliţie de la Bucureşti, UDMR va avea rolul de a realiza o legătură solidă între Ungaria şi România şi va  putea îmbunătăţi semnificativ relaţiile dintre cele două țări.

Bertalan Havasi a explicat că, din cauza pandemiei, în anul 2020 nu s-a putut desfășura „reuniunea tradiţională de Advent dintre şeful guvernului ungar şi liderii maghiarilor de peste graniţele ţării, astfel că întrevederea de sâmbătă a înlocuit, în parte, această reuniune”.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă