12.5 C
București
marți, 22 aprilie 2025
AcasăPoliticăIlie Bolojan: Este posibil să avem o amânare pentru programul Visa Waiver

Ilie Bolojan: Este posibil să avem o amânare pentru programul Visa Waiver

Administraţia Trump a anunţat că reeexaminează acceptarea României în programul Visa Waiver, care ne permitea să călătorim în Statele Unite fără viză de la finalul lunii martie. Nu este clar dacă această reevaluare presupune reluarea unor etape ale procesului de admitere sau chiar suspendarea completă a programului, potrivit Antena 1 Observator.

Ilie Bolojan a oferit un interviu în exclusivitate pentru Observator, de la Palatul Cotroceni, şi a abordat şi acest subiect. Preşedintele interimar a reiterat faptul că parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii nu intră în niciun fel de discuţie sau negociere, dar a punctat faptul că autorităţile de la Bucureşti trebuie să se plieze pe modul de a face politică al noii administraţii de la Washington.

Ilie Bolojan așteaptă un răspuns despre programul Visa Waiver


Ilie Bolojan speră că până la finalul acestei săptămâni să existe un răspuns final în ceea ce priveşte vizele pentru români, dar cel mai probabil vom asista la o amânare.

„Avem canale de comunicare (n.red. cu administraţia Trump), dar trebuie să lucrăm în continuare pentru că relaţia cu Statele Unite este o relaţie strategică pentru România şi indiferent de administraţia care este la Washington trebuie să consolidăm această relaţie. Administraţia Trump a venit cu nişte abordări noi şi trebuie să facem faţă. România a avut anul trecut cel mai mare buget de Apărare şi foarte probabil, în perioada următoare, Guvernul trebuie să ia o decizie cu privire la noul angajament pentru Apărare. Apoi, e vorba de colaborarea pe Apărare. Avem contracte importante pe domeniul Apărării cu Statele Unite. Avem pregătite programele cu NATO care vor continua fără probleme. Trebuie dezvoltat acest parteneriat strategic.

Schimbarea de administraţie a adus o schimbare de politică în ceea ce priveşte migraţia. Una dintre temele importante susţinute atât în campanie, cât şi după, a fost limitarea migraţiei. Preşedintele Trump a insistat pe acest subiect. Practic, activitatea celor de la Homeland Security s-a concentrat pe acest lucru şi este posibil să avem o amânare pentru programul Visa Waiver. Din acest punct de vedere, România a respectat toate condiţiile agreate. Cred că până la finalul acestei săptămâni vom avea un anunţ pe această temă”, a declarat Ilie Bolojan.

Incertitudini privind includerea României în programul Visa Waiver. Procesul, reevaluat de Trump

România se confruntă cu o posibilă amânare a eliminării vizelor pentru Statele Unite, în urma unei reevaluări a procesului de includere în programul Visa Waiver.

România ar putea fi exclusă din programul Visa Waiver

Surse din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA au indicat că această revizuire se aliniază cu politica administrației Trump, care pune accent pe securizarea frontierelor și controlul imigrației. Acest context ar putea influența negativ procesul și ar putea împiedica ridicarea vizelor pentru cetățenii români la termenul stabilit inițial, notează știrileprotv.ro.

Într-un scenariu optimist, revizuirea ar putea fi doar o verificare tehnică de rutină, menită să confirme că România respectă toate cerințele de securitate și eligibilitate. În acest caz, procesul ar putea continua fără întârzieri semnificative.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă