Un alt punct important este legat de schimbări la nivelul administrației publice centrale, un proiect de ordonanță de urgență care vizează reorganizarea unor structuri guvernamentale
Guvernul se reunește joi în ședința săptămânală, pentru a adopta mai multe măsuri importante, printre care prelungirea sprijinului acordat cetățenilor străini și apatrizilor, proveniți din zona conflictului din Ucraina. Printr-o Ordonanță de urgență, se va extinde până la 31 decembrie 2025 acordarea sumei forfetare pentru refugiații care au intrat în România înainte de 1 iulie 2024.
„Prezentul proiect de act normativ propune prelungirea și asistența umanitară acordată cetățenilor străini și apatrizilor, găzduiți în locațiile de stabilitate de către Comitetele județene și al municipiului București pentru situații de urgență”, se arată în notă de fundamentare.
Tot în cadrul ședinței, Guvernul va modifica și completa hotărârea privind cuantumul și mecanismul de acordare a acestor sume forfetare, stabilitate, inițial, prin OUG nr. 96/2024.
Pe agenda ședinței se află și proiecte legate de educație, printre care actualizarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard pentru elevi în unități de învățământ preuniversitar de stat, particular și confesional.
De asemenea, Executivul va discuta despre un registru al furnizorilor din domeniul feroviar, menit să creeze o evidență clară a autorizațiilor emise operatorilor economici din sector.
Un alt punct important este legat de schimbări la nivelul administrației publice centrale, un proiect de ordonanță de urgență care vizează reorganizarea unor structuri guvernamentale. Totodată, vor fi analizate și numiri sau eliberări din funcție ale prefecților și subprefecților.
În domeniul economic, Guvernul ia în considerare o schemă de ajutor de stat care prevede exceptarea unor categorii de consumatori de la aplicarea Legii nr. 220/2008, privind energia regenerabilă. De asemenea, un memorandum propune ca societățile de stat să repartizeze cel puțin 90% din profitul net realizat în 2024, sub formă de dividende la bugetul de stat.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube