11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul permite privatizarea Loteriei Române

Guvernul permite privatizarea Loteriei Române

“Acţiunile nominative ale Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român”, este prevederea care a fost abrogată din OUG nr. 159/1999 privind înfiinţarea companiei. 

“Pentru a se crea posibilitatea ca, la momentul înfiinţării unor fonduri suverane, la capitalul social al acestora să poată fi aportate acţiunile deţinute de statul roman la CN Loteria Română SA, este necesară o intervenţie legislativă la nivel primar. Ţinând cont de faptul că nu se mai justifică reglementarea la nivel de lege a participaţiei statului la această societate (întrucât calitatea de acţionar este prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice), se propune abrogarea prevederilor corespunzătoare din OUG nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română” – SA, precum şi a actului constitutiv al societăţii, prevăzut în anexa actului normativ, în scop de asanare legislativă, întrucât  de-a lungul timpului, printr-o serie de hotărâri ale adunărilor generale a acţionarilor companiei, s-au aprobat noi statute, conform dispoziţiilor legale în vigoare, forma sa actuală  diferind de cea din anexa actului normativ”, se arată în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă