7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăGuvernul continuă să îi sfideze pe profesori! Cererea acestora de majorare a...

Guvernul continuă să îi sfideze pe profesori! Cererea acestora de majorare a salariilor cu 25% a fost respinsă

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a declarat că Guvernul nu are fonduri pentru mărirea salarială de 25% solicitată de profesori. Acesta a reiterat oferta făcută zilele trecute, privind bonusul de 2500 de lei, care ar urma să fie acordat în două tranșe.

Cărbunaru a susținut că Guvernul a decis mărirea veniturilor personalului nedidactic în medie cu 9%, precum şi acordarea a două prime de câte 500 de lei, în lunile iunie şi octombrie, măsura vizând 55.000 de angajaţi. Acesta spune că măsurile ce vor fi luate au la bază discuţiile purtate de reprezentanţii coaliţiei de guvernare cu sindicaliştii din Educaţie aflaţi în grevă.

„După acest dialog care s-a purtat între reprezentanţii Executivului şi cei ai sindicatelor din Educaţie, rezultatul acestor discuţii a fost analizat de către liderii coaliţiei de guvernare iar la finalul acestor discuţii sunt în măsură să vă prezint următoarele date: în primul rând, decizia coaliţiei de guvernare, care va fi implementată chiar mâine de către Guvernul României, în şedinţa de guvern de dimineaţă, vizează închiderea ridicării la nivel maxim pentru veniturile din Educaţie prin mărirea veniturilor celor care se regăsesc ca personal nedidactic, aşa-numita Anexă VIII a Legii salarizării – Legea 153. O măsură care vizează 55.000 de oameni care lucrează în acest sector, cu o medie a creşterii a veniturilor de 9%”, a declarat Dan Cărbunaru, joi seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Acestor venituri li se vor adăuga, a completat el, două prime consecutive, „una în luna iunie şi una în luna octombrie, de câte 500 de lei fiecare, de asemenea, aceste prime fiind oferite tuturor celor 55.000 de oameni care lucrează în categoria personalului nedidactic”.

Oficialul Guvernului a anunţat şi alte măsuri privind creşterea veniturilor angajaţilor din Educaţie.

„Totodată, pentru alţi 220.000 de oameni care lucrează în sistemul educaţional, mă refer aici la personalul didactic şi personalul didactic auxiliar, în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 lei, care va fi urmată în luna octombrie de o a doua primă, de 1.500 lei. Aş vrea să vă fac această precizare. Discuţiile iniţiale, care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentanţii sindicatelor, vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa VIII, la care se adăuga nevoia evidentă de a trata cu prioritate situaţia debutanţilor din sistemul educaţional, unde s-a discutat iniţial de această formă de stimulare, de premiere, atât pentru dumnealor, cât şi pentru cei care predau, care lucrează în zone defavorizate, cu un stimul în valoare de 1.000 lei. Iată că am ajuns la extinderea acestor formule, care vor purta această formă de premiere pentru cariera didactică, pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni, care vor primi în total 2.500 lei”, a afirmat Cărbunaru.

El a anunţat că vor continua demersurile privind noua grilă de salarizare.

„După ce mâine, în condiţiile în care Anexa VIII este închisă, practic, formele care permit, cel puţin pentru sistemul din educaţie, majorări salariale, se va fi epuizat. Ca atare, este evident necesar ca noile creşteri, noile majorări, aşteptate, pe bună dreptate, de cei din sistemul educaţional, să intre în cadrul noii legi a salarizării, care va avea, în regim de urgenţă, devansat faţă de termenul fixat în cadrul PNRR pentru finalul acestui an, decembrie anul curent, în 15 iulie urmând a fi prezentat public şi lansat în dezbatere şi în analiză pentru a găsi cele mai bune formule, astfel încât, cu prioritate, cei care lucrează în Educaţie să-şi regăsească statutul, atât din perspectiva poziţiei în grilă, cât şi din perspectivă financiară, mult mai aproape de ceea ce cu toţii pentru societatea noastră”, a susţinut Cărbunaru.

El a dat asigurări că la 1 septembrie noua Lege a salarizării va fi dezbătută cu celeritate în Parlament. „Aceste demersuri, aceste eforturi care se fac vor fi dublate de faptul că la data de 1 septembrie, când Parlamentul României îşi reia activitatea, discuţiile pe noua lege a salarizării să fie purtate cu celeritate, pentru a adopta cât mai curând şi să avem siguranţa că la 1 ianuarie 2024 profesorii, educatorii, toţi cei care lucrează în sistemul educaţional să aibă, deja, obţinute, garantate şi date în plată noile drepturi salariale care se vor regăsi în noua lege a salarizării”, a afirmat Cărbunaru. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...
Ultima oră
Pe aceeași temă