33.5 C
București
vineri, 12 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiGuvernul alocă 2 miliarde lei pentru serviciile medicale și 300 milioane lei...

Guvernul alocă 2 miliarde lei pentru serviciile medicale și 300 milioane lei pentru sprijinirea mediului de afaceri

Executivul a aprobat, astăzi, 11 iulie 2024, o serie de acte normative prin care se asigură din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, sumele necesare finanțării unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, precum și pentru sănătate.

„Am avut astăzi o ședință de Guvern importantă pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie și pentru nevoile antreprenorilor din România. Asigurăm finanțarea angajamentelor Ministerului Finanțelor față de cei care au accesat ajutor nerambursabil pentru investiții sau credite cu garanții de stat. În plus, reușim, iată, în decurs de două săptămâni să alocăm suplimentar 5 miliarde lei pentru sănătatea românilor. După cele 3 miliarde alocate săptămâna trecută pentru Ministerul Sănătății și CNAS, suplimentăm cu alte 2 miliarde pentru continuarea investițiilor în echipamente noi, dar și pentru a asigura predictibilitate financiară, care să se traducă în condiții mai bune de tratament și prevenție pentru pacienții din România”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

2 miliarde lei suplimentar pentru sănătate

Ministerul Sănătății primește din Fondul de rezervă aproximativ 2 miliarde lei pentru cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare din UPU, asigurarea cheltuielilor de întreținere și funcționare a Direcțiilor de Sănătate Publică și a Serviciilor de Ambulanță, asigurarea derulării programelor naționale de sănătate și a acțiunilor prioritare privind pacientul critic.

Din sumele alocate suplimentar, Ministerul Sănătății va asigura continuitatea derulării activităților din cadrul programelor naționale de sănătate, după cum urmează:

a)achiziționarea vaccinurilor necesare pentru imunizarea copiilor conform Calendarului național de vaccinare și realizarea activităților de vaccinare a copiilor, precum și a persoanelor din grupele de risc în cadrul Programului național de vaccinare;
b)realizarea intervențiilor în focarele de boli infecțioase pentru prevenirea și limitarea extinderii bolilor transmsibile;
c)acordarea tratamentului specific antiretroviral pentru bolnavii cu infecție HIV/SIDA;
d)realizarea prevenirii, diagnosticului, tratamentului și monitorizării bolnavilor cu tuberculoză;
e)colectarea și testarea sângelui și produselor sanguine de la donatorii voluntari și acordarea tichetelor de masă;
f)realizarea activităților de transplant de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană;
g)realizarea activităților de screening neonatal și diagnostic precoce al bolilor cronice ale copilului, acordarea produselor cu destinație nutrițională specială copiilor diagnosticați cu afecțiuni cronice, realizarea diagnosticului diagnostic pre- şi postnatal al bolilor genetice, precum și asigurarea profilaxiei sindromului de izoimunizare RH în cadrul Programului național de sănătate a femeii și copilului;
h)asigurarea produselor dietetice necesare pentru tratamentul specific al bolnavilor adulți cu fenilcetonurie;
i)asigurarea fondurilor necesare pentru activitățile de terapie ocupațională și a campaniei în scopul creşterii informării şi conştientizării populaţiei generale şi a profesioniştilor din sănătate, prin îmbunătăţirea înţelegerii patologiei tulburărilor adictive, depresive şi anxioase, precum și a altor campanii sau evenimente organizate la nivel național sau local pentru promovarea comportamentelor sanogene;
j)asigurarea fondurilor necesare pentru protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă;
k)realizarea activității de depistare a deficitului de vitamină D la pacienţii din grupele de risc.

Dincolo de acestea, sumele suplimentare se acordă pentru structurile de primiri urgențe la nivel național, atât cele prespitalicești cât și cele spitalicești acționează în flux continuu, pentru dotarea acestora cu echipamente și aparatură medicală.

300 de milioane lei suplimentar pentru mediul de afaceri

Unul dintre actele normative propuse prevede suplimentarea creditelor bugetare alocate Ministerului Finanțelor cu suma de 300.000.000 lei, pentru asigurarea plăților aferente:

 Cererilor de plată depuse de beneficiarii schemelor de ajutor de stat administrate de Direcția Generală Ajutor de Stat;
 Deciziilor de plată emise de către administratorii schemelor (FNGCIMM, FGCR și FRC) pentru acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele acordate întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie;
 Dispozițiilor de plată a ajutorului de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină emise de către A.R.R. în baza Hotărârii Guvernului. nr. 153/2024.

Suma este necesară pentru:

  • implementarea de noi măsuri de ajutor de stat instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2024 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS;
  • asigurarea continuității implementării măsurilor de ajutor de stat pentru care Ministerul Finanțelor a aprobat acorduri pentru finanțare în baza Hotărârii Guvernului nr. 332/2014, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârii Guvernului nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare;
  • asigurarea plății ajutorului de stat în cadrul schemelor administrate de alte autorități și pentru care Ministerul Finanțelor are calitatea de ordonator principal de credite, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, aprobată cu modificări prin Legea nr. 152/2023, cu modificările ulterioare și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS și a componentelor acesteia – IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST, cu modificările și completările ulterioare.
Măsuri pentru sprijinirea transportatorilor

De asemenea, executivul a aprobat HG-ul de modificare a schemei de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil, care stabilește creșterea subvenției accizei de la 13 bani la 20 de bani.

Schema de ajutor de stat are un buget total de 180 de milioane de lei și vizează un număr de aproximativ 4000 de operatori economici licențiați în România, care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost și transport de persoane.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creșterii accizei la motorină, următoarele condiții:

a) dețin licență comunitară eliberată în România;

b) dețin cel puțin un vehicul eligibil;

c) nu sunt declarați inactivi potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii;

d) nu beneficiază de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectuează transport public local de persoane;

e) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;

f) alimentează vehiculele eligibile de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici înregistrați potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de comercianți en détail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori stațiile de distribuție anterior menționate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emițător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care dețin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuție.

Biroul de relații cu mass-media

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă