12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaGuvernatorul rus din Herson recunoaște că distrugerea barajului de la Kahovka e...

Guvernatorul rus din Herson recunoaște că distrugerea barajului de la Kahovka e în avantajul Kremlinului

Vladimir Saldo, guvernatorul rus interimar numit în regiunea Herson (sudul Ucrainei), a recunoscut miercuri că distrugerea barajului de la Kahovka de pe fluviul Nipru, linia de demarcaţie dintre armata rusă şi cea ucraineană în sudul Ucrainei, avantajează trupele Kremlinului, aşa cum afirmă şi o serie de experţi occidentali.

„Din punct de vedere militar, situaţia operativă şi tactică este în favoarea forţelor ruse”, a declarat el în cadrul emisiunii Soloviov Live, când a fost întrebat cum va afecta distrugerea centralei hidroelectrice şi inundarea zonei apărarea forţelor ruse în regiunea Herson, potrivit spotmedia.ro.

Comentând acuzaţia Moscovei că Ucraina este cea care a distrus barajul, Saldo a spus că Kievul ar fi dorit să distragă atenţia de la „pierderile grele” suferite de forţele sale armate în zona de luptă.

„Şi-au făcut rău singuri cu asta. S-a calculat că subminarea barajului ar oferi un avantaj strategic sau operaţional forţelor armate ucrainene. Dar nu vor putea să facă nimic. Trupele noastre au acum un spaţiu deschis, care arată cine şi cum încearcă să treacă fluviul Nipru”, a explicat el.

Guvernatorul rus din Herson spune că distrugerea barajului de la Kahovka e în avantajul Kremlinului, locul fiind imposibil de traversat

Responsabilul prorus a subliniat că acum chiar va fi „imposibil de traversat” rezervorul Kahovka.

Pe de altă parte, premierul Marii Britanii Rishi Sunak a răspuns jurnaliștilor care i-au pus întrebări pe acest subiect că Londra nu a stabilit încă dacă forţele militare ruse sunt responsabile de atacarea barajului Hidrocentralei Kahovka.

„Deocamdată, nu pot spune acest lucru în mod clar. Serviciile noastre de securitate, serviciile militare lucrează la acest caz. Dar, dacă este adevărat, dacă se dovedeşte a fi un act intenţionat, va fi un nou punct spre deteriorarea situaţiei, este un act barbar groaznic din partea Rusiei”.

Administraţia de la Kiev a atribuit Rusiei atacul asupra barajului Hidrocentralei Kahovka. Conform autorităţilor ucrainene, orăşelul Nova Kahovka şi alte 28 de localităţi rurale au fost inundate, iar aproximativ 40.000 de persoane sunt afectate. Mai multe persoane sunt dispărute.

Șeful NATO Jens Stoltenberg a acuzat Rusia, fără a spune direct însă că forțele Moscovei au bombardat barajul: „Atacul asupra barajului demonstrează încă o dată brutalitatea războiului Rusiei. Este un act scandalos, care pune în pericol mii de civili şi generează daune grave asupra mediului înconjurător”.

Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, a afirmat că nu există informaţii din surse independente despre autorii atacului asupra barajului Hidrocentralei Kahovka: „Dar un lucru este clar, este încă o consecinţă devastatoare a invaziei ruse în Ucraina”.

VIDEO: Barajul Nova Kakhovka a fost distrus, iar Khersonul s-a „scufundat”

O înregistrare video realizată cu o dronă a arătat miercuri (7 iunie) inundații în Kherson, în Ucraina, și case scufundate în apă după ce barajul Nova Kakhovka a fost distrus.

Guvernatorul regional Oleksandr Prokudin a declarat că apa a ajuns la o adâncime de 5.3m în unele locuri din Kherson și ar putea atinge punctul maxim până la sfârșitul zilei de miercuri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ozzy Osbourne şi Mary J. Blige, printre artiștii ce vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame în 2024

Anul acesta, Rock & Roll Hall of Fame își deschide porțile pentru o nouă serie de legende din lumea muzicală, printre care se numără...

Baby Nest-ul de la Marianne’s Goodies: Soluția ideală pentru somnul și joaca în siguranță a bebelușilor

Descoperă cum Baby Nest-ul de la Marianne's Goodies, un brand românesc de inovație în domeniul articolelor pentru bebeluși, asigură o tranziție lină și sigură...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă