9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăGrindeanu anunță licitația pentru două loturi ale sectorului Buzău-Focșani, din Autostrada Moldova(A7)

Grindeanu anunță licitația pentru două loturi ale sectorului Buzău-Focșani, din Autostrada Moldova(A7)

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, spune că ultimele două loturi ale sectorului Buzău-Focșani, parte din Autostrada Moldova (A7), vor fi lansate în licitaţie săptămâna aceasta. Acesta a transmis acest lucru pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea bilunară cu echipa tehnică de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

“Le-am cerut să impună un ritm alert care să permită finalizarea lucrărilor chiar înainte de termenii contractuali! În martie începe oficial sezonul de construcţii şi nu ne mai permitem noi întârzieri în execuţia lucrărilor demarate. Este obligaţia CNAIR să identifice problemele şi să găsească soluţii pentru a evita apariţia blocajelor. În paralel, continuăm procesul de modificare a legislaţiei pentru a putea debloca situaţiile care intervin în derularea proiectelor şi am cerut CNAIR să vină cu propuneri clare”, a scris Grindeanu, conform agerpres.ro.

Grindeanu a trecut în revistă și alte proiecte, pe lângă aceste două loturi Buzău-Focșani din A7

Cu acest prilej, şeful de la Transporturi a trecut în revistă şi stadiul proiectelor în derulare.

“Săptămâna aceasta se lansează în licitaţie ultimele două loturi ale sectorului Buzău-Focşani (parte din A7). Activitatea în şantiere: sunt constructori care lucrează inclusiv în perioada de iarnă, dar sunt şi şantiere care au o evoluţie slabă. Cei care sunt în întârziere trebuie să recupereze timpii pierduţi. Am să verific în continuare toate şantierele şi am să ofer sprijin acolo unde soluţionarea problemelor ţine de minister. Acest lucru este valabil şi la contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate şi a Proiectelor Tehnice. Îmi doresc însă şi ca antreprenorii să fie, la rândul lor, corecţi şi să respecte contractele semnate!”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Construcţia autostrăzii Buzău – Focşani intră în faza de licitaţie, odată cu transmiterea în sistemul de achiziţii publice – SICAP a anunţului de participare pentru construcţia tronsoanelor 1 şi 4, a scris, pe 1 februarie, tot pe pagina sa de Facebook, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

“Astăzi a fost transmis spre SICAP Anunţul de Participare la licitaţia pentru construcţia tronsoanelor 1 şi 4 – Tronsonul 1 (4,60 km): Buzău – Vadu Paşii, Tronsonul 4 (10,94 km): Mândreşti Munteni – Focşani Nord. Autostrada Buzău – Focşani este una din secţiunile Autostrăzii Moldova (A7) şi face parte din Coridorul 3 – Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) (OR3). Cele două tronsoane vor fi construite în 20 de luni de la data semnării contractului cu finanţare prin PNRR”, a precizat Grindeanu.

Potrivit oficialului, la momentul actual, documentaţia pentru tronsoanele 2 şi 3 se află la ANAP, pentru verificare, iar în cel mai scurt timp va fi transmis spre SICAP anunţul de participare la licitaţie. Segmentele respective de autostradă vizează tronsonul 2, în lungime de 30,80 km – între Vadu Paşii şi Râmnicu Sărat, respectiv tronsonul 3, pe o distanţă de 36,10 km, ruta Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni.

Proiectul Autostrăzii Buzău – Focşani are o valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA), este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind prevăzut în Master Planul de Transport General.

La finalizarea lucrărilor, Autostrada Buzău – Focşani (al doilea segment al Autostrăzii Moldova) va avea o lungime de 82,44 de km.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă