Google a colaborat cu regimuri autocratice, inclusiv cu Rusia și China, pentru a satisface cererile de cenzurare a informațiilor din diverse domenii, potrivit unei investigații realizate de Observer și citată de The Guardian. Începând din 2011, compania a primit cereri din partea autorităților a aproximativ 150 de țări care doreau eliminarea unor informații din spațiul public.
Printre informațiile retrase de Google la cererea regimurilor din Rusia și China se numără videoclipuri de pe YouTube care criticau guvernele și protestele anti-statale, notează ProTV.
Conform datelor companiei, Google a „indicată pentru eliminare” 5,6 milioane de elemente de conținut la nivel global, în urma solicitărilor guvernamentale.
De asemenea, cererile de eliminare a conținutului din partea guvernelor au crescut semnificativ, dublându-se față de 2020, conform unei analize a companiei de securitate cibernetică Surfshark.
Proces opac și critici privind lipsa de transparență
Criticii susțin că procesul de cenzură aplicat de Google este opac și că datele prezentate sunt incomplete. În Raportul său de transparență, compania oferă doar un rezumat al cererilor de cenzurare considerate „de interes public”.
Cu toate acestea, analizele au relevat că, după securitatea națională, majoritatea cererilor de eliminare sunt legate de drepturile de autor, confidențialitate și securitate. În multe cazuri, Google nu furnizează informații detaliate, iar unele solicitări sunt clasificate drept „altele”, fără explicații suplimentare.
Rusia – principalul solicitant de cenzurare
Conform datelor din raportul Google, Rusia reprezintă peste 60% din cererile de eliminare a conținutului.
Agenția de reglementare Roskomnadzor, cunoscută și sub numele de „Rosco”, este una dintre cele mai active agenții guvernamentale care colaborează cu Google pentru a șterge materiale considerate subversive. Printre acestea se numără un videoclip YouTube despre „corupția politicienilor ruși” și postări de pe Blogger care criticau politica și istoria militară a Rusiei.
În 2022, Google a cenzurat mai multe videoclipuri YouTube care făceau apel la proteste împotriva guvernului lui Vladimir Putin.
Totodată, aplicația Smart Voting a opozantului rus Alexei Navalnîi a fost eliminată din magazinul Google Play la cererea autorităților ruse.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.